Dorel Vișan, unul dintre cei mai mari actori români, invitat duminică, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Dorel Vișan, unul dintre cei mai mari actori români, invitat duminică, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Dorel Vișan, unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de teatru și film din România, este invitatul ediției de duminica aceasta, de la ora 22:30, al emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D.

Marele actor Dorel Vișan, cel pe care publicul român îl identifică cu “Senatorul melcilor” (film românesc regizat de  Mircea   Daneliuc în 1995 – n.r.), a interpretat peste 40 de roluri memorabile, în cei 35 de ani de activitate la  Teatrul  Național <Lucian Blaga>, din Cluj. De altfel, marele actor a și condus această instituție de cultură timp de 7 ani.

Dorel Vișan a cucerit cu talentul său și marele ecran, actorul jucând în peste 60 de producții cinematografice, sub bagheta unor regizori consacrați precum Mircea Daneliuc, Geo Saizescu, Stere Gulea, Sergiu Nicolaescu și Nicolae Mărgineanu.

A fost profesor universitar de actorie, este doctor în Arte și membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor al mai multor volume de poezie, dintre care cel mai cunoscut este “Psalmi”, lucrare tradusă în mai multe limbi.

Dorel Vișan are trei fii și mai mulți nepoți. Marele Actor se va dezvălui în fața publicului cu o serie de aspecte ce țin de viața sa din spatele cortinei și al reflectoarelor.

Citește și: Horoscop pentru miercuri, 23 septembrie 2026: Cele mai afectate trei zodii de echinocțiul de toamnă- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

              “Cine este cel mai mare: Florin Piersic sau Dorel Vișan?”, “Ați fost vreodată personaj negativ  și  în viața reală?”, “L-ați iertat pe Ion Caramitru?”, “Sunt cuvintele cea mai puternică armă pe care o aveți?”, “Cât timp ați mers la psiholog ca să scăpați de personajul lui Ion Creangă?”, “De ce nu v-ați mai căsătorit niciodată?”, “Sunteți prea bun pentru telenovele?”, “V-ați îndoit vreodată de vocația dumneavoastră?” , iată doar câteva dintre întrebările interviului, la care marele actor Dorel Vișan este gata să răspundă, în cadrul unei ediții de colecție a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, de la ora 22:30, la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Teodora Stoica, mesaj dureros de ziua ei. De ce nu poate tânăra să fie fericită în această zi specială: “Dorința mea nu mai poate fi aceeași.”

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale

Diana Lupescu, DETALII NEȘTIUTE despre ultimele zile din viața lui Mircea Diaconu. Gândul care i-a dat putere până în ultima clipă: "Era încă în perioada în care avea posibilitatea să se..."

Incident rutier cumplit în comuna Romanu, din județul Brăila. Cinci persoane au fost rănite. Șoferul vinovat a fugit de la fața locului, fiind prins câteva ore mai târziu

Calendar creștin ortodox marți, 22 septembrie 2026. Rugăciunea care se rostește în vreme de necaz

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro