Despre cumpătare

Despre cumpătare
Despre cumpătare

Au început întrebările acelea specifice perioadelor de sărbători, apropos de ce bunătăți voi avea pe masa de Crăciun. V-am mai spus până acum că pentru mine preparatele tradiționale de sărbători nu sunt o atracție, asta pentru că de multă vreme mi-am scos de pe lista de priorități mâncarea. Adică, da, mănânc, dar văd acest aspect ca pe unul strict de "mentenanță", nu ca pe o plăcere zilnică.

Cum s-ar spune „mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm”.

Așadar, mănânc puțin și nu fac excese de niciun fel. La un moment dat, mi-am spus că mâncare și dorința asta de a-ți face poftele culinare este ca un fel de sclavie, nu vreau să-i cad în capcană.

Așa că dacă mă întrebați ce mâncare prefer de sărbători, o să vă propun ceva foarte cuminte din punct de vedere caloric. Să nu uităm, Crăciunul este despre spirit, despre cumpătare, așa îmi place să cred – că poți să fii bucuros și în spiritul acestei Sărbători și fără un festin care să te trimită apoi la urgențe sau la sertarul cu medicamente. J Și nu, nu am să continui cu întrebarea Voi ce mâncați de Sărbători.  

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Tania Popa și soțul său, anunț neașteptat: „Am plecat.”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”

Cutremurător! Vlad Băltățeanu ar fi recunoscut ÎN FAȚA PSIHIATRULUI ce s-ar fi întâmplat, de fapt, între el și tânăra de 28 de ani: "Am luat-o în mână și am lovit-o. Am vrut să dau în ea cu..."

Detalii tulburătoare despre moartea suspectă a Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Edi, propus spre eliminare: „Își dă și el cu părerea și cam atât”. Aflați cine va părăsi „Casa Iubirii”, în ediția de duminică, 15 noiembrie, la Kanal D, de la orele 16:00 și 19:00

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro