DESCOPERĂ: Cum poți salva relația de cuplu. 6 reguli esențiale


Află ce trebuie să faci pentru a-ți salva relația de cuplu.


In articol:

„Fiecare poate să identifice când se instalează nefericirea în viaţa de cuplu.

Dacă ne oferim răgaz pentru a contempla puţin la propria viaţă, la cine suntem, la ce vrem de la viaţă putem concluziona dacă în ansamblu avem un sentiment de fericire legat de viaţa noastră sau nu. Sigur că, în viaţa alertă ce o trăim azi, în încercarea de a face faţă constant cerinţelor vieţii sociale, de a face mereu un update cu trendurile vremurilor, acest lucru- de a contempla asupra propriei vieţi e posibil să se întâmple tot mai rar.
Dar e necesar! Şi e binevenit, la fel cum e o zi de duminică după o săptămână de muncă intensă, pentru a nu intra într-o criză de sens.

Nefericirea se instalează progresiv, ca urmare a unei succesiuni de evenimente. Nu e ca şi cum peste noapte ne dăm seama că relaţia noastră de cuplu este în criză. Când simţim că relaţia nu mai are profunzime, că s-a instalat o rutină care nu mai este pe placul nostru, când nu mai avem sentimentul că nevoile noastre sunt satisfăcute în relaţia de cuplu, când nu mai găsim consens, când ne vine greu

să împărtăşim cu partenerul de viaţă diverse lucruri ce ţin de viaţa de famile, când comunicarea devine deficitară: toate acestea sunt semne că relaţia este în impas”, explică Adina Buzgău, psihoterapeut sistemic de familie şi cuplu.

Citeste si: Arta subtila a despartirilor. Cum sa inchei elegant o relatie

Cum poți salva relația de cuplu: 6 reguli esențiale

1.Află ce îl frământă

Înainte de toate, ar fi bine să te gândești când l-ai întrebat ultima dată pe cel de lângă tine cu ce probleme se confruntă, ce îl macină sau care sunt evenimentele importante din viața lui despre care ar vrea să vorbească. Un simplu „ce mai faci?” nu este suficient, trebuie să devii principalul său ascultător și să îl susții în tot ceea ce face. Este singura modalitate prin care se poate instala armonia în relația voastră și în acest fel, îi vei câștiga încrederea.

2.Dă un refresh activității sexuale

Zicalele conform cărora problemele dintr-o relație se pot rezolva în pat conțin un sâmbure de adevăr.

Sexul este un aspect important în viața de cuplu, modificarea ritmului sau lipsa acestuia provocând adesea tensiuni între parteneri. Pune-ți în evidență feminitatea și preia inițiativa în dormitor!

Citeste si: Etapele oricarei relatii. Le-ai trait si tu?

3.Petreceti timp de calitate în doi

Rutina dăunează relației de cuplu. În timp, activitățile repetitive duc la plictiseală. Dacă vrei să îți salvezi relația, trebuie să rupi ritmul și să vii cu propuneri inedite. O vacanță sau o ieșire într-un cadru diferit te poate ajuta să reaprinzi flacăra.

Cum poți salva relația de cuplu. 6 reguli esențiale

4.Surprinde-l cu gesturi mici

Unul dintre motivele pentru care relația voastră traversează o perioadă dificilă poate fi lipsa gesturilor tandre. Nu este nevoie să îi trimiți zilnic romane de dragoste ca să se simtă apreciat, îți poți folosi imaginația pentru a-l surprinde cu gesturi mici, dar impactante. Îi poți strecura un bilețel în buzunar pe care să scrii un simplu „te iubesc” sau îl poți surprinde cu un dans senzual atunci când se așteaptă mai puțin.

5.Respectă-i spațiul personal

Este o regulă valabilă pentru amândoi. Vei vedea că, în momentul în care îi dai ocazia să îți ducă dorul și te ocupi de activitățile tale, el va fi și mai interesat de tine. Ieși cu prietenele sau pleacă într-o vacanță separat, va avea și el momentul lui de libertate și totodată, îți va duce dorul. De asemenea, nu te opune atunci când își dorește să iasă cu băieții sau să plece în deplasare în scopuri profesionale.

Citeste si: CITEȘTE: Cuplurile fericite nu-și expun relația pe Facebook și Instagram

6.Nu încerca să-l schimbi

Legat de această preocupare- de a-l schimba pe cel de lângă noi- ar fi util să începem cu a ne adresa întrebarea: Eu în ce condiţii m-aş schimba? Aş putea să fac o schimbare la mine atunci când celălalt vrea ca eu să mă schimb? Cred că aşteptarea ca persoana cealaltă să se schimbe, crezând că doar ea este responsabilă de eşecul relaţiei, de tot ce nu merge bine, de nefericirea noastră, este o aşteptare nerealistă. E ca şi cum am urmări o himeră. Şi până să ne dăm seama că ne-am stabilit un obiectiv de neatins, trecem prin multă suferinţă, insatisfacţie, pierderea sensului, nefericire. Din perspectiva modului de abordare specific terapiei de familie, a aştepta ca celălalt să se se schimbe e ca şi cum ţi-ai programa viitorul în funcţie de câştigul la loterie – şi eu aş plusa spunând că aştepţi câştigul fără ca măcar să fi cumpărat un loz. Ceea ce ne blochează de multe ori este dificultatea noastră de a vedea propria implicare şi contribuţie în problemele cu care ne confruntăm la un moment dat în relaţie. Cred că atunci când vrem să-l schimbăm pe cel de lângă noi, este pentru că nu vedem decât propria noastră perspectivă şi o considerăm ca fiind cea corectă, cea unică funcţională. Credem că celălalt ar trebui să o adopte implicit, pentru că, din perspectiva noastră, noi deţinem adevărul”, spune Adina Buzgău, psihoterapeut sistemic de familie şi cuplu.

 


Abonează-te pe

Citește și:

CITEȘTE: Cine este VIVIANA SPOSUB. Biografia concurentei de la Bravo, ai stil! Celebrities

Se anunță o despărțire ȘOC în showbiz! ”Ne certăm în fiecare zi!”

24 OCTOMBRIE 2021: Horoscop zilnic duminică. O zodie se confruntă cu probleme la locul de muncă!

CITEȘTE: Cum să ai un glow up. Iată pașii pe care trebuie să îi urmezi

CITEȘTE: Cine este MIHAI BOBONETE. Bobonete. Biografie: data nașterii, căsătorie, copii, carieră


DISTRIBUIE
acest articol

Vedete

NOU: Cine este NICOLETA DRAGNE, noua concurentă de la Bravo, ai stil! Celebrities!

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Tu & El
Parteneri