Denisa Tănase a vorbit despre una dintre cele mai mari frici ale ei, frica de sărăcie, dar și cum a reușit să o învingă.
Denisa Tănase, una dintre cele mai cunoscute artiste din țară, a avut o carieră de succes în lumina reflectoarelor, însă a ajuns la punctul în care să își dorească altceva în viață și să înceapă un business, care a devenit un real succes pentru ea. Fiecare început a fost presărat și de frici, despre care a vorbit adesea, cum ar fi cea de sărăcie și de eșec, pe care a reușit, cu timpul, să le vindece.
Cum a depășit Denisa Tănase frica de sărăcie
Astfel, invitată în cadrul Un podcast MISTO by Bursucu, Denisa vorbește despre cum a reușit să treacă peste aceste gânduri care o făceau de fiecare dată să se gândească la eșec, dar și cum a arătat copilăria ei, deși a simțit și anumite lipsuri.
Bursucu: Frica de sărăcie.
Denisa Tănase: Să știi că și pe asta am vindecat-o.
Și sunt tare fericită că am vindecat-o, că m-a urmărit mulți ani. Frica de sărăcie și de eșec. Primii ani de business, de reușite și de succes, iar astăzi pot să spun asta, pentru că până acum eram „Oricând se poate întâmpla ceva”. Nici măcar când primeam felicitări, simțeam nevoia să mă scuz, ziceam că nu e chiar așa. Mi se părea că oricând se poate întâmpla ceva care să distrugă totul.
Acum nu mă mai concentrez atât de mult pe partea materială, mă concentrez și pe tot procesul de ce am învățat. Pentru că tot ceea ce am învățat pe drumul acesta, îți dă ocazia că dacă vreodată se întâmplă ceva și trebuie să o iei de la 0 cu alt business, nu mai e chiar de la 0. Că ai învățat niște lucruri care sunt foarte importante și care te vor ajuta să pui lucrurile în mișcare mai repede.
Bursucu: Ai fost săracă când erai mică?
Denisa: Da. E o chestie foarte interesantă. Dacă mă întrebi pe mine, o să spun că da, dacă o întrebi pe sora mea, o să spună că nu, și am avut aceeași copilărie. Noi am perceput foarte diferit copilăria.
Bursucu: Nevoile tale erau mai mari pentru că erai mai răsfățată și erai copilul protejat?
Denisa: Nu. Eram mai empatică. Eu sunt un om foarte empatic. Și eu am resimțit altfel decât sora mea eforturile părinților mei. Eu știam și simțeam dacă nu a luat salariul și e ziua mea și trebuie să cumpere bomboane să servesc colegii. E o grijă pentru el momentul acela. Îmi aduc aminte de momentele în care ai mei erau limitați în bugetul de a cumpăra cadouri de Crăciun.
