„Deja mă gândeam la alte meserii. Am scăpat cu pastilă de 15 lei.” Cum a fost pentru Dan Bittman perioada în care nu a putut să cânte

„Deja mă gândeam la alte meserii. Am scăpat cu pastilă de 15 lei.” Cum a fost pentru Dan Bittman perioada în care nu a putut să cânte

Dan Bittman a povestit despre momentul în care și-a pierdut vocea.

Dan Bittman, solistul trupei Holograf, este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști din țară. Acesta a trecut și prin câteva probleme medicale.

Cum a fost perioada în care Dan Bittman nu a mai putut cânta

Citește și: „A fost un dezastru. Cine e ăsta? Ce a fost în mintea voastră?” Ce a spus Dan Bittman despre Gabriel Cotabiță?

Dan Bittman [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Asta o simt ca pe o neîmplinire. Am avut 500 de spectacole într-un an.” Ce regret are Dan Bittman pe plan personal? Artistul a oferit detalii neașteptate despre viața sa

Artistul a povestit, în cadrul podcastului realizat de Damian Drăghici, cum a fost perioada din viața lui în care nu a mai putut cânta, având niște probleme medicale la corzile vocale și stând fără muzică 5 luni. 

„Mi-a lipsit enorm muzica. Să stai 5 luni fără muzică, dar am avut o inflamație, mi se blocase un nerv, deja mă gândeam la alte meserii, strugar, zidar ceva trebuia sa fac ca nu puteam sa stau. Dar am avut noroc și de un doctor bun, am scăpat cu pastilă de 15 lei care a relaxat corzile vocale.”, a povestit Dan Bittman.

Dan Bittman și-a rupt mâna pe scenă și a continuat spectacolul de două ore

Dan Bittman [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Horoscop pentru miercuri, 13 mai 2026: Semnul zodiacal care renunță la propriile nevoi pentru a-și ajuta cel mai bun prieten- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Pe lângă problema cu corzile vocale, Dan Bittman a mai trecut prin câteva încercări legate de muzică. În cadrul unui alt podcast, artistul a povestit cum tot la un concert era și atunci când a avut parte de un eveniment nefericit. Artistul a căzut pe scenă, și-a rupt mâna și și-a spart nasul, iar, cu toate acestea, și-a continuat spectacolul, chiar dacă era plin de sânge, iar mâna nu mai putea fi mișcată. 

„Eram la Sala Polivalentă. Aveam ceva succes la vremea aia. Și au făcut ăia scena într-un fel, cu o limbă ceva. Scena neagră, lângă scenă negru, am călcat în gol, ca și cum am călcat normal. Nu știu dacă vreun coleg a observat și a început piesa a doua. Cad, mă lovesc, îmi sparg nasul, îmi rup mâna, mă ia un bodyguard de jos și am luat microfonul. Atunci m-a luat o rușine. Știam că-s lovit foarte tare, dar am continuat pentru că erau toți oamenii care se uitau la mine. Mie începea deja să-mi curgă sânge din nas, că nasul era rupt. A sărit un coleg cu un prosop cu apă și m-a șters. La scurt timp, mi-am dat seama că nu mai pot să mișc mâna. Am cântat două ore cum n-am cântat în viața mea, de nervi.” a povestit Dan Bittman.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Îmi plăcea parizerul. Am fost foarte grăsuț, nu grăsuț!” Cum a arătat copilăria lui Dan Bittman. Artistul a vorbit despre părinții săi

Principesa Elena, apariție neașteptată în România! Ce se întâmplă la Casa Regală

Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

VIDEO Ce a spus Theo Rose despre Alexandra Căpitanescu? REACȚIA CARE A ZGUDUIT fanii concursului: "Ce caută România la Eurovision? Oameni buni, anul ăsta..."

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro