Deea Maxer, declarații despre perioada divorțului și motivul pentru care a ales să refuze multe apariții în lumina reflectoarelor: “Nu știam cum să mă exprim.”
Deea Maxer, declarații despre perioada divorțului și motivul pentru care a ales să refuze multe apariții în lumina reflectoarelor: “Nu știam cum să mă exprim.”
Deea Maxer și-a deschis sufletul cu privire la o etapă grea din viața ei, cea a divorțului.
Deea Maxer a fost invitată în cadrul podcastului realizat de Ozana Barabancea, acolo unde și-a deschis sufletul despre trecutul ei. Aceasta a mărturisit detalii legate de divorțul prin care a trecut și momentul în care decizia a fost despre ea și dezvoltarea sa.
A fost nevoită să ia singură decizii despre copii, casă și situația financiară. “Cred că decizia a fost despre mine, despre dezvoltarea mea și despre ceea ce urma să fac mai departe. Din acel moment, mi-am dat seama că trebuie să iau singură decizii pentru mine, iar acest lucru influențează și viața copiilor mei, din toate punctele de vedere: locuință, situație financiară, dezvoltare profesională și chiar apariții publice. În momentul divorțului, nu știam cum să mă exprim, dar sunt decizii importante de luat și din această perspectivă.
Încă refuz foarte multe lucruri, inclusiv apariții. (nr. În interviuri)”, a povestit Deea Maxer.
Motivul pentru care Deea Maxer a refuzat multe aparații până acum
Deea Maxer a mai menționat faptul că încă refuză multe apariții, deoarece și-a dat seama că are dreptul să aleagă și să nu fie parte din locuri în care nu îi aduc liniște.
Conștientizarea a devenit importantă pentru ea, fapt de care și-a dat seama în toată perioada grea pe care a traversat-o. Aceasta a adăugat că este necesar să știi când să impui anumite limite celor din jurul tău. “De-a lungul timpului, mi-am dat seama că în viață este important să știi să spui și „nu”. Dacă simți că nu aparții sau nu te regăsești într-un anumit loc, proiect sau context, alături de anumiți oameni, ai tot dreptul să refuzi. Este important să conștientizezi că poți face asta și că ai acest drept, fără să te judeci, dar și fără să le permiți altora să te judece. Este esențial să știi să îți pui limite”, a mai spus Deea Maxer. Artista a fost cerută în căsătorie de curând, după o perioadă în care fanii nu mai știau statusul ei amoros. În urmă cu câteva luni, aceasta s-a afișat în prezența bărbatului care acum i-a pus și cea mai importantă întrebare. Totul s-a întâmplat de ziua ei.