Deea de la Puterea dragostei și Andra Volos, desființate de fani: „Care e tariful prin Italia?”

Deea de la Puterea dragostei și Andra Volos, desființate de fani: „Care e tariful prin Italia?”

De ce sunt acuzate cele două.

Deea de la Puterea dragostei a făcut senzație încă de când a intrat în casa Puterea dragostei. Concurenta care abia și-a pierdut fostul iubit a reușit să își supere fanii pe pagina ei de socializare.
Din fotografiile pe care le-a postat pe pagina sa de socializare, la fel ca Andra Voloș, și Deei îi plac extrem de mult lucrurile foarte scumpe și nu se sfiește să le etaleze pe rețelele de socializare.

În plus, Deea și Andra s-au filmat în cele mai exclusiviste locuri, așa că acest lucru a început să le dea de bănuit fanilor.

Deși Andra și Deea susțin că sunt fotomodele pe plan internațional, fanii emisiunii par să nu le suporte pe cele două și să nu creadă această versiune a lor. Încă de la intrarea lor în emisiune, Andra și Deea au fost suspectate că fac parte din celebra echipă a lui Dan Bilzerian, milionarul care le agață pe cele mai frumoase femei din toată lumea.

„Două vagaboande. Vine toată echipa lui Dan Bilzerian? Care e tariful prin Italia?”, i-au scris fanii Andrei, care nu își explicî de unde au avut bani pentru acele accesorii și haine atât de scumpe.

Citeste si: Bomba anului la Puterea Dragostei! Cristina Pucean, dansatoarea maneliştilor, intră în casă? Vezi cât de sexy e celebra blondă şi cu ce concurent flirtează!

Citeste si: Concurenta de la Puterea dragostei, fotografiată cu burtica la vedere: „Ce bun este...”

Citeste si: Carmen de la Sălciua, avertizată după ce s-a împăcat cu Culiță Sterp: „Dă de pământ cu tine”

 

Deea a mers să își înmormânteze fostul iubit

Zilele trecute, Deea a aflat o veste îngrozitoare.

Fostul său iubit a murit, iar concurenta a mers la înmormântare. Alături de ea s-a dus și buna sa prietenă Andra.

Bogdan Mocanu: ”Băi, dar voi nu vă întrebați de ce nu e Andra cu voi?”
Ella: ”Dar noi știm de ce nu e!”
Bogdan Mocanu: ”A trecut în neființă. Fostul ei cu care a stat foarte mult timp și din respect și pentru ce a fost înainte s-a dus la înmormântare. Și Andra, ca să-i fie alături. Foarte departe, la Sighet”.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Concurenta de la Puterea dragostei, fotografiată cu burtica la vedere: „Ce bun este...”

Meghan Markle ar fi cheltuit toată averea Prințului Harry. Cum încearcă ducele să-l convingă pe Regele Charles să le deschidă din nou ușa Familiei Regale

El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

Iosif NU A MAI ȚINUT SECRETUL și face DEZVĂLUIREA MOMENTULUI! Ce se întâmplă cu el și Lucia și CUM VOR REACȚIONA persoanele care i-au susținut în emisiunea Casa Iubirii: "Vreau să știți lucrul ăsta, noi..."

Canicula va pune din nou stăpânire pe România: se vor înregistra temperaturi de până la 39 de grade Celsius! Iată cum va fi vremea la începutul lunii august și cât va dura valul de căldură

Horoscop săptămânal 27 iulie – 2 august 2026: Zodia care se gândește doar la propriul viitor. Aceasta își va cumpăra casa mult visată

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro