Decizii surprinzătoare

Decizii surprinzătoare
Decizii surprinzătoare

Situațiile tensionate ce se vor derula între cele două familii Arslan și Unal continuă să surprindă privitorul astăzi, în noul episod al serialului “O dragoste”, difuzat de la ora 20:00, la Kanal D.

Familia frumoasei Doga este în stare de șoc atunci când află motivul pentru care tânăra a decis să-și părăsească soțul, iar Kîvîlcîm este convinsă că diferențele dintre cei doi soți vor continua să le complice acestora viețile, dacă vor continua să rămână împreună. Kîvîlcîm, care mereu a susținut faptul că viziunea despre viață și conservatorismul familiei Unal nu rezonează cu principiile de viață ale familiei Arslan, își susține fiica în decizia luată și o avertizează că lucrurile se vor agrava între ea și Fatih, dacă nu divorțează.

Când Abdullah află despre incidentul petrecut între cei doi soți își îndeamnă fiul să rezolve, imediat, această situație dificilă pentru ambele familii. În plus, Abdullah va trece prin momente stânjenitoare atunci când va fi nevoit să plătească unor cămătari o uriașă sumă de bani, din cauza afacerilor nepotrivite făcute de fiul său, Mustafa.

Faith încearcă să își îmbuneze soția, și este șocat să afle că aceasta nu mai acceptă tensiunile și restricțiile din casa familiei Unal. Disperat, Faith îi cere ajutorul lui unchiului său Omer însă acesta consideră că presiunea exercitată din partea întregii familii Unal, asupra lui Doga, este foarte mare.

O atitudine neașteptată, în ceea ce privește problema dintre Fatih și Doga, va veni din partea surorii acestuia, Nursema.

Tânăra, care și ea trăiește sub presiunea restricțiilor din casă, își va înfrunta propria familie. Curajul de care dă dovadă Nursema zguduie din temelii echilibrul familiei Unal.

Cu cine se va întâlni Kîvîlcîm pentru a “rezolva” problema căsniciei fiicei sale și, ce adevăr teribil va afla aceasta, care vizează o persoană foarte importantă din viața sa, puteți afla astăzi, de la ora 20:00, în noul episod din serialul “O dragoste”, difuzat numai la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Cum se simte în prezent, Cristian Botgros, după acuzațiile pe care le-a primit, direct sau indirect, din partea familiei Cuciuc? Fiul Adrianei Ochișanu nu are voie să se streseze! "Ne-a schimbat!"

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”

Povestea Rodicăi, pisica de la Stația Meteorologică de pe Vârful Omu! Felina trăiește de ani buni la 2.500 de metri altitudine: „E curată, harnică şi e un mare vânător”

VIDEO Ancheta în cazul trecerii în neființă a Andreei Cuciuc, a fost reluată pentru a doua oară! Ce s-a demonstrat cu privire la Cristian Botgros, fiul Adrianei Ochișanu? "Multe lucruri care sunt aberante!"

ȘOC TOTAL în „Casa iubirii”! De necrezut cine apare în emisiune! Concurenții rămân MASCĂ

Breaking news pentru românii cu probleme de sănătate!


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies