De ce s-a despărțit Marina Voica de primul soț și cum și-a ales pentru a doua oară jumătatea: “S-a luptat pentru mine. Nu a contat că eram căsătorită.”

De ce s-a despărțit Marina Voica de primul soț și cum și-a ales pentru a doua oară jumătatea: “S-a luptat pentru mine. Nu a contat că eram căsătorită.”

Marina Voica a povestit despre momentul în care s-a despărțit de primul soț și cum a fost când și-a găsit din nou jumătatea.

Marina Voica este una dintre cele mai cunoscute voci de la noi din țară, cu o carieră de succes, reușind de câteva decenii la rând să aducă zâmbetul pe buze prin melodiile sale. Atunci când este invitată în emisiuni sau podcasturi, artista este extrem de sinceră cu privire la viața ei, iar fiecare prezență în lumina reflectoarelor aduce mai aproape de public fragmente din viața sa. Nici din emisiunile de divertisment nu a lipsit până acum, reușind să devină o adevărată stea în lumea artistică. Pe plan personal, aceasta a avut două căsătorii, iar de fiecare dată a ales iubirea. Toată familia ei s-a stins din viață, iar cel de-al doilea soț, medicul Viorel Teodorescu, a fost marea ei dragoste.

Cum a fost pentru Marina Voica prima despărțire și de ce l-a ales pe al doilea soț

Citește și: Marina Voica a început încă de la o vârstă fragedă să aibă grijă de modul în care se prezintă! Cum obișnuia să facă rost de culoarea dorită, atunci când vine vorba despre... lacul de unghii? "Ea mă încuraja foarte mult!"

Marina Voica [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Motivul pentru care Marina Voica a fost mai toată viața sa, critică cu propria persoană! Aceasta a dat peste fel de fel de oameni de-a lungul vieții sale, care au umilit-o: "Sunt foarte critică!"

Invitată în cadrul podcastului realizat de Doinița Oancea, Marina Voica  a vorbit despre prima despărțire, care a avut loc în momentul în care a apărut un alt bărbat în viața ei. Este vorba despre fostul soț, medicul Viorel Teodorescu, care a luptat pentru a fi alături de ea și nu a contat că este căsătorită.  Este totul foarte simplu. A apărut alt bărbat mult mai bun, zvelt, înalt, frumos.

Folos avea, că până la urmă s-a luptat pentru mine, ca un bărbat. Nu a contat că eram căsătorită, m-a luat de mână. Nu aveam nici casă, nimic, el încă nu terminase Facultatea de Medicină. Acesta este motivul. Da, despărțirea nu e bună niciodată, fiindcă unul și altul rămân undeva în societatea lor. Se întâmplă niște lucruri. La un bărbat valoros se învârt în jurul lui multe tentații. Un singur pas greșit și s-a stricat totul. Femeia, la fel, provocatoare, în jurul ei se învârt bărbați, dacă au pus ochii pe tine, s-a stricat totul. Într-adevăr, tata nu a pus condiții, ci l-a rugat pe Viorel să nu mă ia, pentru că el a terminat cu un an înainte, plecase în România, iar eu am rămas să termin facultatea, care mă folosise de nu se poate.”, a povestit Marina Voica.

Citește și: Alexandru, gelos pe Robert și Jaqueline! Ce se va întâmpla între cei trei concurenți din „Casa iubirii”, în ediția de sâmbătă, 2 mai, difuzată de la 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Marina Voica [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Motivul pentru care Marina Voica a fost mai toată viața sa, critică cu propria persoană! Aceasta a dat peste fel de fel de oameni de-a lungul vieții sale, care au umilit-o: "Sunt foarte critică!"

Reacția instinctivă a Melaniei Trump în momentul împușcăturilor spune totul despre ea. Ce au observat specialiștii

Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”

Valentin Sanfira iese la rampă cu o DECLARAȚIE PUTERNICĂ și vorbește fără filtre! Ce a transmis în urmă cu câteva ore A LUAT PE TOATĂ LUMEA PRIN SURPRINDERE: "Chiar și atunci când mi-a fost..."

VIDEO Tragedie după un lifting facial: Femeie de 45 de ani a murit din cauza unui anevrism neprevăzut. Ministerul Sănătății a cerut anchetă

Horoscop săptămânal 4-10 mai 2026: Semnul zodiacal care are parte de un nou început la locul de muncă. Acesta va fi promovat

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro