De ce purta Regina Elisabeta a II-a haine atât de colorate

Regina Elisabeta a avut mii de rochii în vizitele sale oficiale

De-a lungul celor 70 de ani de domnie, Regina Elisabeta ne-a încântat mereu cu ținutele sale extrem de vesele și de colorate! Unii s-au grăbit să o numească Regina Culorilor.

Vestea că Regina Elisabeta a II-a încetat din viață la Palatul Belmoral din Scoția a căzut ca un trăsnet pentru întreaga planetă.

Cunoscuta Regină a Marii Britanii avea 96 de ani și a fost regina a cincisprezece state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth. Acestea sunt: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vicențiu și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.

În timpul domniei sale de 70 de ani, Regina Elisabeta a II-a a călătorit în întreaga lume și a vizitat zeci de state, devenind una dintre cele mai îndrăgite personalități ale

lumii moderne.

Palatul Buckingham a transmis joi seară un comunicat prin care anunță moartea Reginei Elisabeta a II-a, după 70 de ani de domnie. În acest moment, noul rege al Marii Britanii devine prințul Charles, fiul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a și al prințului Philip. El și regina consoartă, Camilla, vor rămâne în această seară la Balmoral.

Oamenii adunați în fața porților Palatului Buckingham după ce au aflat că Regina Elisabeta a II-a se simte rău au început să cânte „God Save the Queen”.

Regina Elisabeta a II-a, Regina Culorilor

Citeste si: Cine a fost Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. "Regina a murit in liniște la Balmoral în această după-amiază"

Regina Elisabeta a purtat mereu haine colorate [Sursa foto: Shutterstock]

Citeste si: 20 Curiozităţi despre Regina Elisabeta a II–a. Este singura persoană care putea conduce mașina fără a avea permis

În cei 70 de ani de domnie, Regina Marii Britanii a putut fi numită cu ușurință Regina Culorilor, și nu degeaba a primit acest titlu, deoarece stilul său a devenit unul emblematic.

De-a lungul domniei sale, simbolul Casei Regale Britanice a avut o preferință pentru ținutele monocrome pe care le asorta adesea cu un palton și cu o pălărie.

Când venea vorba de culori, Regina Elisabeta a II-a purta adesea albastru, verde sau mov și nu spunea nu nici ținutelor în culori mai îndrăznețe, precum roz sau galben, fiind vizibilă întotdeauna în mulțimile mari adunate să o vadă în fiecare țară vizitată.

Citeste si: Cine a fost Lady Diana, Prințesă de Wales. În data de 31 august 1997, Prinţesa Diana şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină

 

Regina Elisabeta a murit la 96 de ani [Sursa foto: Hepta.ro]

În documentarul „Regina la 90 de ani”, nora acesteia, Sophie, Contesa de Wessex, a declarat următoarele:

„E nevoie să iasă în evidenţă, pentru ca lumea să poată spune uşor: <Iată Regina>! Gândiţi-vă că mulţimea care vine să o vadă pe Regină este, de obicei, foarte numeroasă, pe câteva rânduri bune, iar Ea îşi doreşte ca toată lumea să poată zări măcar o bucăţică din pălăria ei, dacă nu poate să o vadă în întregime.”

Ținutele Reginei Elisabeta erau alese cu luni înainte și fiecare era atent compusă, pentru a o pune în evidență.

Citeste si: Ce mănâncă Regina Elisabeta a II-a, încă din copilărie. Ce preparat modest preferă monarhul

 

Atunci când vizita o școală, Regina Elisabeta prefera să poarte culori vesele, iar hainele sale erau accesorizate cu pene, flori ori panglici. De asemenea, la înmormântare, Regina Elisabeta alegea haine negre, în timp ce la petreceri nu se sfia să îmbrace haine roz ori galben deschis.

Citeste si: Ce mănâncă Regina Elisabeta a II-a, încă din copilărie. Ce preparat modest preferă monarhul

 

Citește și: Avertismentul Salvamont pentru turiștii aflați pe munte: Este cod galben de vreme rea- kanald.ro

Citește și: Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea- stirilekanald.ro

Regina Elisabeta a fost numită de mulți Regina Culorilor [Sursa foto: Hepta.ro]

Pentru ca Regina să se simtă confortabil, erau alese numai materiale care să aibă anumite specificații: în primul rând, materialele să fie de calitate, să nu se șifoneze și să fie plăcute la atingere.

La Jubileul de Diamant, Regina Elisabeta a purtat în onoarea evenimentului o ținută aurie, în concordanță cu locația, Victoria Memorial, care este auriu.


Care este culoarea pe care Regina Elisabeta nu a purtat-o niciodată

Există, însă, o culoare, pe care Regina Elisabeta nu a purtat-o niciodată. Este vorba despre culoarea gri, despre care a spus că nu o reprezintă și că purtând această culoare lumea nu o va recunoaște.

Regina Elisabeta a murit la 96 de ani [Sursa foto: Hepta]

Ce se întâmplă cu hainele purtate de Regina Elisabeta a II-a

Hainele purtate de Regina Elisabeta au fost adesea reciclate sau donate, așa cum au observat specialiștii.

„Când se satură de o ținută, o dă uneia dintre croitoresele sale, iar aceasta fie o vinde, fie o poartă chiar ea. Singura regulă ce trebuie respectată este să nu afle nimeni că Regina a purtat cândva acea ținută. (…)

Hainele ei pot fi vândute publicului larg, dar nimeni nu trebuie să știe că acestea au aparținut Majestății Sale”, a spus Brian Hoey, autorul unei cărți despre viața Reginei Elisabeta, potrivit theroyaluk.com.

Citeste si: Ce cadou i-a facut Regina Elisabeta a II-a, strănepotului ei. Viitorul rege a împlinit 9 ani

 

 


Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce a pățit Silvana Rîciu în timp ce mergea la priveghi la Ion Drăgan. Artista a mărturisit totul: “Ne-a ținut pe loc două ore.”

TEST: Cât de darnic ești? Răspunde doar la aceste întrebări!

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

CINE ESTE PERSOANA care face dezvăluiri sfâșietoare despre Ion Drăgan? Au vorbit cu puțin timp înainte ca artistul să moară... iar acum rupe tăcerea: "Mi-a mărturisit că...". Ca să nu existe loc de interpretări, momentul CONVERSAȚIEI a fost făcut public

Mărturisirile emoționante ale Larisei Iordache. De ce sărbătorile nu vor mai fi niciodată la fel pentru fosta gimnastă: „Unul dintre cele mai grele.”

La ce concluzie au ajuns Robert și Lia după camera roșie. Cum va reacționa Filip: ,,Ești îndrăgostită”

A murit cunoscutul om de afaceri gălățean, Corneliu Istrate