Saveta Bogdan a vorbit cu sinceritate despre motivul pentru care nu va mai merge în vacanță la fiica ei.
Artista de muzică populară și-a petrecut ultimele șapte veri la fiica ei, în America, însă planurile din acest an s-au schimbat. Într-un interviu pentru Click.ro, aceasta a spus de ce nu va mai merge să stea la ea în această vară. „Am tot mers, la ea, șapte ani la rând.
Artista a vorbit și despre moștenirea pe care o va lăsa fiicei sale. „Acum este bine, a făcut tratament, m-am speriat însă foarte tare, am fost la ea, am ajutat-o. Anul acesta am decis însă să petrecem concediul împreună, dar nici în America, nici în România, ci în Grecia. Vrea neapărat să ajungă, acolo, la plajă. Vom mânca bunătăți tradiționale, ne vom plimba, mai povestim, noi avem o relație foarte bună.
Saveta Bogdan nu a renunțat la muzică
Citește și: Saveta Bogdan, la un pas de agresiune după ce l-a apărat pe Cristian Pomohaci: „Era să mă bată!”
Interpreta de muzică populară a vorbit și despre cariera sa în lumina reflectoarelor și iubirea pentru muzică. Chiar dacă a ajuns la vârsta de 80 de ani, aceasta nu a renunțat la evenimente. „Din banii de pensie nu te ajungi, merg unde sunt invitată, am câteva evenimente și în afara țării, anul acesta. Dacă mă cheamă lumea, de ce să nu mă duc? Ce dacă am 80 de ani, încă sunt în putere, mă ține vocea. În plus, mai văd lumea, mai primesc un bănuț. Pun deoparte vara pentru facturile de la iarnă, totul s-a scumpit. Merg în Piața Obor, aproape că nu te mai poți atinge de nimic. Dar, ca să fac economie, gătesc mâncăruri ieftine, pe bază de cartofi, de mazăre, de fasole. Ca să nu cumpăr bulion, care e scump, l-am înlocuit cu boia de ardei dulce, dă și culoare mâncărurilor. Borșul îl fac în casă. Fiica mea mai vrea să îmi trimită bani, dar cum să iau de la ea? Nu există așa ceva, trebuie mă descurc”, a mai spus artista.