Davut și Gulfem, noi provocari dramatice

Davut și Gulfem, noi provocari dramatice
Davut și Gulfem, noi provocari dramatice

În această seară, de la ora 20:00, în noul episod din serialul “Tărâmuri nelegiuite”, îl regăsim pe Davut, eroul producției, aflat într-o situație fără scăpare.

Din dorința de a-și răzbuna familia, pentru suferința imensă pricinuită de Malik, Davut are o confruntare cu acesta, iar situația devine dramatică pentru ambele părți implicate.

Crezând că l-a ucis pe Malik, Davut vrea să se predea autorităților însă mama și frații săi îi cer să fugă, să se ascundă, deoarece se tem că va primi pedeapsa cu moartea pentru fapta sa.

De îndată ce află că Malik a fost ucis, Yavuz profită de ocazie și își jefuiește șeful, însă va avea un șoc atunci când află că acesta a scăpat cu viață din teribilul incident. Cel cunoscut drept “Ciungul” îl va asigura însă pe Yavuz că îl va ucide pe Davut, în schimbul unei uriașe sume de bani iar înțelegerea este ca și încheiată.

Gulfem nu își dorește altceva decât ca Davut să fie pedepsit pentru fapta să însă, atunci când va vizita familia acestuia, pentru a-i înfrunta, frumoasa fată va află cine este cu adevărat părintele patern și câtă suferință a pricinuit acestora.

Dacă va reuși Davut să scape cu viață din situația teribilă care îi amenință existența, ce este dispusă să facă Gulfem pentru familia curajosului tânăr și ce propunere îi va face Malik celui care a atentat la viața sa, puteți afla în această seară, de la ora 20:00, în noul

episod din serialul “Tărâmuri nelegiuite” difuzat numai la Kanal D. 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Andreea Ibacka a izbucnit în lacrimi în public! Ce a pățit vedeta: „Emoție pe care nu o poți explica.”

NU pleca în vacanță fără acest obiect! Este mic, ieftin și surprinzător de util

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

Ce se întâmplă ACUM în familia lui Igor Cuciuc?! Artistul face ANUNȚUL CU SUFLETUL RĂVĂȘIT: "Ai milă, Doamne! Maica Domnului, toți sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi, dați-ne ..."

VIDEO Un nou episod de răcire accentuată a adus temperatura apei Mării Negre la doar 13 grade Celsius în unele zone, iar ploile au stricat vacanțele turiștilor pe litoral

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro