În ciuda faptului că până acum a ales să fie foarte rezervată, partenera lui Culiță Sterp a răspuns unor curiozități și răutăți din mediul online.
Daniela Iliescu este una dintre cele mai apreciate apariții din familia Sterp, dar și din showbizul românesc. Cu toate acestea, pe cât de multă apreciere primește din partea anumitor persoane, pe atât există și un val de hate care nu încetează să apară. Imediat după nunta lui Iancu Sterp, la care aceasta a participat alături de toată familia, comentariile răutăcioase la adresa ținutelor sale și nu numai, dar și readucerea unor subiecte conflictuale între aceasta și membrii familiei Sterp, au ieșit iar la iveală.
Daniela Iliescu a avut prima reacție despre valul de hate, primit după nunta lui Iancu Sterp
Citește și: FOTO Daniela Iliescu și părinții săi, la nunta lui Iancu Sterp! "Mami și tati!"
Astfel, în cursul zilei de ieri, aceasta nu s-a mai putut abține și și-a dorit să își expună un mic punct de vedere, fiind încă rezervată în privința anumitor subiecte, despre situația creată în mediul online, imediat după marele eveniment din familia Sterp, printr-un Story, pe pagina sa de Instagram.
"Legat de întrebările care încep cu "ce părere ai despre" sau legate de subiecte în care am fost implicată.
Sunt fooooarte multe întrebări și oricât de mult mi-aş fi dorit să ies, să spun adevărul, să împărtăşesc lucruri, să dezbat subiecte deranjante, așa cum ar fi fost corect față de mine, am ales să fiu rezervată.
Mă străduiesc de atâția ani să stau departe de circ și subiecte de cancan, chiar dacă de cele mai multe ori am fost implicată fără voia mea şi fără să îmi doresc așa ceva.
Cred că anul acesta am avut prima reacție, pentru că e greu să taci când ştii care e care e adevărul sau partea ta de poveste. Așa că, în continuare îmi doresc din suflet să stau departe de orice subiecte negative, nu îmi doresc să mai dau răspunsuri şi să alimentez ceva.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Am realizat în ultima vreme că timpul le arată pe toate şi că nu merită să îți pui toată energia în a demonstra oamenilor că ești un om bun. Pentru mine dacă numele meu nu ar mai fi parte din nicio știre, nici de bine nici de rău, ar fi perfect. Dar nu am cum, că momentan asta "vinde".
N-am ştiut la începuturi că asta face parte din relația cu o persoană cunoscută, dar uşor am învățat cum să gestionez lucrurile (deși uneori mi s-a mai umplut paharul).
În încheiere, aș vrea să vă spun că îmi doresc să stau departe de orice subiect negativ și să mă focusez doar pe realizările mele personale și profesionale și lucrurile pe care aleg să le împărtăşesc cu voi. Și nu mă interesează ce fac sau spun alte persoane. Pentru mine singurul lucru care contează e liniștea din familia mea.
Ați văzut că nu răspund la genul acesta de întrebări, așa că pe viitor puteți să le evitați. Oricare ar fi subiectul", a punctat Daniela Iliescu.
Tot în cursul zilei de ieri, partenera lui Culiță Sterp a punctat, tot prin intermediul unui Story, răspunzând chiar la o întrebare primită pe Instagram, în legătură cu subiectele apărute în presă, la adresa ei.
Mai reziști cu atâtea subiecte "enervante"?
Daniela Iliescu: Dacă am rezistat în urmă cu câţiva ani când eram şi însărcinată şi se dădea în mine cu orice ocazie și s-a încercat să mi se atragă cât mai mult hate din partea oamenilor, rezist şi acum.
Mai trist e când se inventează lucruri negative despre tine şi nu stă în puterea ta să le oprești.
Până la urmă am înțeles că nicicum nu e bine. Așa că cel mai bine e să îți vezi de drumul tău și de ce îți dorești să realizezi.
Publicitatea asta vine la pachet și cu dezavantaje și oameni care n-au deloc armonie în vieţile lor, dar îți impun şi explică ție cum să trăiești."
Iar dacă întrebările au tot apărut, Daniela Iliescu și-a dorit să clarifice și cum a văzut ea valul de hate primit după nunta lui Iancu Sterp, indiferent cu ce aveau legătură, dar și dacă au afectat-o sau nu.
Te-au afectat comentariile răutăcioase în legătură cu ținuta de la nuntă? Sper că nu
Daniela Iliescu: De ce să mă afecteze când 90% sunt pozitive, când mă uit la reacțiile la poze şi nr de like-uri, mesaje etc.
Ce încearcă domnișoarele astea să facă pe Tik Tok, e doar un semn că sunt efectiv obsedate de mine şi încearcă să demonstreze un bullshit. Eu am rămas când am văzut ce comparații se fac. Mi-e şi milă, mă şi amuză
Când am povestit despre ideea mea, nicio clipă nu m-am gândit că cineva o să fabuleze aşa. Dar sunt mai multe văd, şi-au făcut un clan ceva."