Dani Oțil, despre momentul în care a văzut-o prima dată pe Gabriela Prisacariu. Ce s-a întâmplat între ei și ce a simțit încă din primul moment: "Am curentat-o pe holul emisiunii."

Dani Oțil, despre momentul în care a văzut-o prima dată pe Gabriela Prisacariu. Ce s-a întâmplat între ei și ce a simțit încă din primul moment: "Am curentat-o pe holul emisiunii."

Dani Oțil a fost mai sincer ca niciodată și a vorbit despre momentul în care s-a întâlnit pentru prima dată cu Gabriela Prisacariu.

Dani Oțil și Gabriela Prisacariu formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din show-biz. El, prezentator de succes, ea model, se bucură de reușite profesionale și de familia frumoasă pe care o au construit-o împreună. Au un fiu care se bucură de atenția lor și apare inclusiv în numeroase postări pe care le realizează părinții, fiindu-i alături la fiecare pas în drumul său spre viață. Atunci când prezentatorul este invitat în diferite podcasturi și emisiuni, vorbește despre începuturile relației, despre care sunt lucrurile învățate împreună și cum reușesc să treacă mai departe peste diferite obstacole.

Cum a cunoscut-o Dani Oțil pe Gabriela Prisacariu și ce a știut din primul moment când a văzut-o

Citește și: Cum s-a acomodat Gabriela Oțil la apartament și motivul pentru care ea și prezentatorul TV au renunțat la casă pentru a sta la bloc: „Mie nu îmi plac schimbările.”

Gabriela Prisacariu [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Surpriză de proporții pentru Gabriela Oțil de Valentine’s Day! Ce cadou de lux i-a cumpărat prezentatorul TV soției sale?

Invitat în cadrul podcastului Gând la gând cu Teo, Dani Oțil a povestit despre prima interacțiune cu cea care avea să îi devină soție. Total neașteptat, crezând că nu se va uita niciodată la el, prezentatorul a ajuns să simtă că vor fi împreună. „Am curentat-o pe holul emisiunii. Am găsit-o la altă emisiune și am zis că nu o să se uite la unul mai scund decât ea. Era îmbrăcată în mireasă când ne-am cunoscut. Am adus la emisiune o zgardă pentru câini, din aceea care curentează prin păr. Acum se folosește la mai multe emisiuni.

Am fost printre primii la televizor care au folosit-o și am pus-o pe diverse colege, iar la răspunsuri greșite de cultură generală le curentam. A fost un test de „cunoaștere a femeii”, care nu e om… pentru că, în mod ciudat, două din trei colege nu sufereau, ci ziceau: „Dă-i mai tare!”. Chiar una, nu pot să spun acum cine, pentru că e femeie la casa ei și are și un job foarte important, cu copil acasă, ne-a zis: „Mi-o dai și acasă?”. M-a prins viitoarea mea soție, pentru că am știut din start, m-a prins pe hol, acolo unde aveam studioul. Am intrat în vorbă cu ea foarte abrupt. Nu cred că am cerut-o chiar de nevastă atunci, dar am curentat-o”, a povestit Dani Oțil.

Citește și: Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Dani Oțil [Sursa foto: Captură Video]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum s-a acomodat Gabriela Oțil la apartament și motivul pentru care ea și prezentatorul TV au renunțat la casă pentru a sta la bloc: „Mie nu îmi plac schimbările.”

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Ilie Năstase ar fi fost implicat într-un incident conjugal. Autoritățile au deschis o anchetă

La scurt timp după tragedie, adevărul începe SĂ IASĂ LA IVEALĂ. A fost publicat raportul anchetei privind moartea actorului Serhat Kılıç. DETALIILE SUNT TULBURĂTOARE: "Erau bucăți de..."

Anamaria Prodan a suferit recent o intervenție chirurgicală de urgență la Spitalul Floreasca! Impresara a făcut declarații exclusive despre problemele cu care s-a confruntat

Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro