Dana Rogoz își va aduce copilul pe lume în plină pandemie de coronavirus. „Voi încerca să...”

dana rogoz, naște, pandemie de coronavirus, spital, risc

Dana Rogoz va naște peste aproximativ o lună, în plină pandemie de coronavirus. Vedeta va trebui să meargă la spital și să se expună unui risc imens.

Aflată în luna a opta de sarcina, în aproximativ o lună, Dana Rogoz își va strânge pentru prima dată în brațe copilul. Totuși, scenariul este unul de groază, mai ales că actrița va naște în plină pandemie de coronavirus, în luna în care autoritățile au prevăzut vârful îmbolnăvirilor.

Citeste si: Fratele Danei Rogoz, specialist în Boli Infecțioase, mesaj alarmant despre Coronavirus

Aflată în autoizolare, alături de familie, Dana Rogoz este nevoită să părăsească protecția și siguranța confrite domicliul familiei, pentru a merge la control. De altfel, vedeta povestește că aceasta va fi prima dată când iese din casă după decizia de a se autoizola, având în vedere că soțul său este cel care merge la cumpărături.

dana rogoz, naște, pandemie de coronavirus, spital, risc

„Sarcina e în regulă. Urmează să merg la control săptămâna viitoare. Atunci va fi și prima mea ieșire. Momentan Radu (n.r soțul) se ocupă de cumpărături, doar că va trebui să am și eu ieșirile de sarcină. Voi încerca să merg la cabinet, dar morfologia va trebui făcută în spital. (…) Ar trebui să nasc într-un vârf al pandemiei,” a mărturisit Dana Rogoz, potrivit VIVA!.

Citeste si: Modul neobișnuit prin care Dana Rogoz își liniștește băiatul: „Este încredibil ce pot face părinții în pragul disperării”

Dana Rogoz: „toate planurile pe care le aveam în urmă cu două săptămâni, acum sunt vise.”

Astfel, actrița a povestit că urmează să intre în penultima lună de sarcină și că au făcut toate pregătirile necesare pentru venirea pe lume a celui de-al doilea copil al cuplului.

Mai mult decât atât, Dana Rogoz a menționat că ea și soțul ei au amenajat camera copilului, dat fiind contextul în care ne aflăm.

„Urmează să intru în 8 luni. Suntem în pregătiri. Am pregătit patuțul. L-am montat noi. Mi se pare incredibil că toate planurile pe care le aveam în urmă cu două săptămâni, acum sunt vise”, a conchis Dana Rogoz.

Citeste si: Dana Rogoz, probleme cu sarcina: „M-am trezit la cinci dimineața...”



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Dana Rogoz, probleme cu sarcina: „M-am trezit la cinci dimineața...”

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.

O femeie moartă de două săptămâni a fost găsită în casa partenerului ei. Cumnatul victimei și vecinii SCOT LA IVEALĂ DETALII SFÂȘIETOARE! Ce se întâmpla în familia lor și când A FOST VĂZUTĂ ULTIMA DATĂ: "A săpat o groapă, dar a lăsat-o în..."

Tzancă Uraganu, declarații cutremurătoare despre ceea ce s-a întâmplat, de fapt, cu Doru de la Constanța: „Avea probleme de sănătate și nu le-a tratat”

Andreea cedează chiar în fața lui Mario: „Mi-ai zdruncinat sufletul”. Aflați ce se va întâmpla cu cei doi concurenți „Casa iubirii” în ediția de miercuri, 15 iulie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro