Daca nu aș mai avea emoții, nu aș mai fi eu

Daca nu aș mai avea emoții, nu aș mai fi eu
Daca nu aș mai avea emoții, nu aș mai fi eu

M-a întrebat cineva zilele trecute cum de mai am emoții când intru în emisie după atâția ani de carieră în fața publicului?

Și eu mă întreb, dar cred că e cumva firesc și mă bucur că există aceste emoții pentru că ele sunt semn că ești VIU, în sensul acela de autentic.  E ca un foc interior care te tine în priza, te consuma în sensul bun, al conectării cu ceilalți. Daca nu aș mai avea emoții, nu aș mai fi eu.

Atât la "Follow us!", cât și la podcastul "Gând la gând cu Teo" pun această emoție la treabă, nici nu aș avea cum altfel.

La podcast vin oameni alături de care am trăit anumite lucruri, avem amintiri comune și mereu sunt surprinsă de modul cum retrăiesc cu invitații mei acele lucruri care ne leagă.

La emisiunea "Follow us!", de la momentul la care mă cablez, cel în care mă așez pe scaun alături de Ilinca, parcă un buton nevăzut se declanșează singur și intru în trepidații. Din momentul în care începem discuțiile parcă emoțiile se mai domolesc un pic, pentru că intră în priză rațiunea.

E un balet al emoțiilor pe care îl trăiesc zilnic, în fața oamenilor, face parte din mine, nu aș schimba nimic tocmai pentru că aceste emoții mă leagă de cei care mă urmăresc, de cei care îmi oferă timp din timpul vieții lor.   Teo vine la pachet cu emoția, orice-ar fi!

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Dana Roba, față în față cu interviul lui Daniel Balaciu. Dezvăluirile cutremurătoare pe care le-a făcut despre fiica ei, Chantal: “Mirosea a mort.”

Principesa Margareta a fost exemplu de rafinament și eleganță. Detaliile apariției impecabile din Spania

Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”

România va participa la Eurovision Song Contest 2027. CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul în care s-a luat decizia și CUM S-A VOTAT revenirea în concurs: "Reprezintă un proiect strategic de..."

Cum arăta Simge Selçuk, actrița care joacă rolul Nebahat în serialul Totul pentru familia mea înainte de a recurge la operațiile estetice! Iată ce aspect fizic uluitor avea aceasta la 19 ani: „Tinerețe rebelă”

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro