„Dacă mă lași tu, nu mă mai bagă nimeni în seamă! Nu mai am bani!” Mărturisirea dureroasă pe care Viorel Lis i-a făcut-o soției sale! Oana Lis, neputincioasă în fața situației actuale!

„Dacă mă lași tu, nu mă mai bagă nimeni în seamă! Nu mai am bani!” Mărturisirea dureroasă pe care Viorel Lis i-a făcut-o soției sale! Oana Lis, neputincioasă în fața situației actuale!

Viorel Lis tânjește după anii de glorie.

Viorel Lis a fost unul dintre cei mai influenți oameni politici ai Capitalei, care avea parte de sume frumoase de bani lunar și se învârtea prin cercuri pline de persoane influente. Din păcate, însă, acele vremuri au apus, iar fostul edil a ajuns la vârsta de 79 de ani, greu încercat de problemele de sănătate și fără prea mulți bani în conturi.

Cea care i-a rămas alături în această situație în care se află este soția sa, Oana Lis, care are în permanență grijă ca soțul său să aibă parte de tratamentele necesare astfel încât să poată să-i mai prelungească viața.

Din păcate, însă, nici măcar Oana nu poate întotdeauna să îi mai ridice moralul soțului său, care, ajuns în situația din prezent, se gândește cu nostalgie la anii în care avea putere financiară și influență în rândul oamenilor buni ai capitalei.

Citește și: „Merită să stea la el acasă, să moară la el acasă. Sigur că e mult mai ușor să-l duci într-un centru.” Cât a cheltuit Oana Lis pe tratamentele soțului ei

Oana Lis  [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Se bucură că îl mai bagă cineva în seamă. M-a luat plânsul și am ieșit afară.” Oana Lis, în lacrimi la o petrecere! Ce a făcut-o pe soția lui Viorel Lis să izbucnească?

Viorel Lis, devastat din cauza situației în care se află

Oana și Viorel Lis  [Sursa foto: Facebook]

Oana Lis este activă în mediul online, acolo unde păstrează legătura cu urmăritorii săi. Astfel, după o discuție sinceră pe care a avut-o cu soțul său, blondina le-a dezvăluit urmăritorilor din mediul online mărturisirea dureroasă pe care Viorel Lis i-a făcut-o.

Fostul edil îi este recunoscător soției sale pentru faptul că îi este în permanență alături, fiind singura persoană care mai este interesată de bunăstarea acestuia.

Citește și: Cine este Andreea, noua concurentă din „Casa iubirii”! Frumoasa tânără are 23 de ani și este studentă la Finanțe Bănci- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

La rândul său, Oana, a tras o învățătură din toată această experiență a soțului său.  

Vio- Dacă mă lași tu, nu mă mai bagă nimeni în seamă.

Dar nu pentru ca sunt bătrân, ci pentru că nu mai am bani!!!....  Eu personal învăț multe lecții din experiența cu el, e trist să crezi toată viața că banii nu aduc fericirea și să dai la toți și la bătrânețe să-ți dai seama ca erai mai valoros acum ca om dacă mai aveai bani de dat .”, a scris Oana Lis în mediul online.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Paradisul este la limita iadului.” Gabriela Cristea și familia sa, la un pas de tragedie! Vedeta și-a îngrijorat până peste măsură urmăritorii, atunci când a plecat cu barca în larg

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”

DETALIUL SCANDALOS CARE A IEȘIT LA SUPRAFAȚĂ ACUM despre Pavel Orlov, juratul Eurovision 2026 din Republica Moldova: "Cum vine asta? Să-ți fie rușine! Din păcate, știm cine ești, dar..."

Călin Donca, declarații halucinante despre amantele sale! Ce a spus afaceristul despre zvonurile că acestea ar locui în casă cu familia lui: „O să spună unii că sunt mincinos”

Horoscop pentru ziua de joi, 21 mai 2026: Un semn zodiacal își schimbă brusc prioritățile și începe să se gândească mai mult la propriul confort

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro