Cum și-a dat seama Maria Constantin că situația financiară a fostului soț, Marcel Toader, nu era nici pe departe așa cum spunea? “Banii mei erau banii amândurora. Nu era absolut nimic din ce se arăta”

Cum și-a dat seama Maria Constantin că situația financiară a fostului soț, Marcel Toader, nu era nici pe departe așa cum spunea? “Banii mei erau banii amândurora. Nu era absolut nimic din ce se arăta”

Vedeta a vorbit despre situația financiară a fostului soț, Marcel Toader.

Divorțul dintre Maria Constantin și Marcel Toader a fost unul destul de vocal, iar lucruri spuse din partea amândurora au apărut după ce s-au hotărât să meargă pe drumuri separate. Invitată în cadrul podcastului Gând la gând cu Teo, aceasta a vorbit și despre situația financiară a fostului partener și cum și-a dat seama că nu are acele afaceri cu care se lăudase până atunci.  “Birourile acelea, am aflat, nu erau ale lui. Erau ale unui asociat, dacă au fost asociați vreodată. Și pentru că trăiam doar din cântările mele, îmi era foarte simplu să-mi dau seama de ce situație financiară are. Țin minte că la un moment dat, deși poate nu ar trebui să spun chestia asta, venisem de la un eveniment și dădusem fiului lui un bacșiș ce luasem eu pe acolo și știu ca fost ceartă pentru acea sumă pe care am dat-o fiului lui.

Împlinise 18 ani. El era foarte strict cu băiatul lui, adică nu îi dădea mai mult decât i se cuvine, consideră că trebuie să se învețe fără nimic, să se descurce. Probabil se gândea că acela este doar venitul nostru, banii mei erau banii amândurora.”, a povestit Maria Constantin.

Maria Constantin acoperea adesea împrumuturile făcute de fostul soț

Citește și: Maria Constantin a recunoscut că și-a înșelat fostul partener fotbalist cu actualul ei soț. “Eu am fost sinceră și am spus, m-am dus la el.”

Maria Constantin [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Urmăritorii Mariei Constantin, deranjați de forma sprâncenelor artistei. Ce mesaj le-a transmis aceasta pe rețelele de socializare. „Cui nu-i place, să nu se uite.”

Artista a povestit și o situație în care fostul ei soț s-a enervat atunci când ea i-a oferit niște bani cadou fiului lui, iar cei doi se întrețineau doar din banii pe care îi câștiga la cântări.

A mărturisit că trebuia de foarte multe ori să-i acopere datoriile, deoarece fostul soț se împrumuta destul de des.  “De aceea, cumva, imaginea pe care o prezentase la televizor nu era niciodată atât de reală cum o prezenta. Pentru că el mai mereu era îmbrăcat la costum, aranjat, la patru ace, îți dădea impresia că are bani, are afaceri. Nu era absolut nimic din ceea ce se arăta și acel proiect de care tot menționa el era un proiect într-adevăr care nici măcar nu era aprobat. Firma nici măcar în insolvență, din câte am înțeles, nu a băgat-o, apoi a luat banca apartamentul. S-au întâmplat multe. Nici nu mai știu oricum, nici nu m-a interesat. Nu făceam față să achit anumite datorii. Se tot împrumuta și eu târziu am aflat, când am prins un telefon de la un prieten, a sunat și era vorba de sume de 500 de euro, 600 de euro, 1000. Nu erau sume mari. Cum toate afacerile pe care le-a menționat nu existau și nu era nimic din care să producă bani, erau niște sume.”, a mai spus Maria Constantin.

Citește și: Serialul turcesc “Inimă de mamă”, o poveste tulburătoare despre cea mai pură formă de iubire, din 17 septembrie, la Kanal D!- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Maria Constantin și Marcel Toader [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Maria Constantin, despre cum a fost înșelată de Marcel Toader chiar în propria locuință. „Îți plătesc o cameră la hotel, dar te rog, nu acasă.”

Femeia de care se ferește Melania Trump: o evită ori de câte ori poate

Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”

Diana, DEZVĂLUIRI NEAȘTEPTATE! Ce a văzut în camera de hotel și DETALIUL-BOMBĂ pe care i l-a spus lui Alexandru. Chiar dacă știa că este filmată, NU A MAI ȚINUT CONT DE NIMIC și a spus tot. CINE SUNT concurenții vizați: "Au mers și..."

VIDEO Influencerul Andrei Bordeianu, grav rănit într-un accident de motocicletă în nordul Capitalei

Rezumat episodul 123 „O dragoste”, difuzat miercuri, 26 august 2026, la Kanal D: Deși au sentimente unul față de celălalt, Fatih și Başak vor să depună actele de divorț

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro