Cum scapi de porii dilatați în 3 pași simpli

cum scapi de porii dilatati
Cum scapi de porii dilatați în 3 pași simpli

Prezența porilor dilatați pe tenul nostru, poate stagna pe o perioadă mai lungă de timp. Insă știați cum puteți scăpa de aceștia?

Aflați din rândurile următoare, care este motivul pentru care se dilată porii. În plus, descoperiți și cum puteți scăpa de aceștia în doar câțiva pași simpli. 

 

De ce se dilată porii 

Atunci când vine vorba despre pori, se pare că aceștia se dilată, în special în perioada pubertății. Atunci este momentul în care glandele, denumite și sebacee, elimina cel mai mult ulei.

O cauză mai exactă, ține de ereditare, care este considerată cea mai des întâlnită. 

De asemenea, tot în această categorie a motivelor pentru care porii noștri se dilată, țin și de punctele negre, coșurile, o îngrijire necorespunzătoare a feței, a tenului, sau fie adăugarea unui strat de machiaj prea mare și prea des, în special atunci când vine vorba despre persoanele care dețin un ten mai gras. De

menționat este și faptul că, chiar și condițiile meteorologice, fumatul, dar în special soarele, sunt doar 3 factori dintre cei care ar putea agrava dilatarea porilor, nu doar cauza. 

pori dilatati remedii
Cum scapi de porii dilatați în 3 pași simpli[Sursa foto: freepik]

Citește și: Machiaj cu efect de întinerire. Cum să obții un aspect tânăr și fresh prin tehnici și produse de machiaj

 

Cum scapi de porii dilatați 

Bineînțeles că toate persoanele își doresc să scape de acești pori dilatați, însă de menționat este faptul că aceștia nu se pot trata în întregime, ci doar diminuați. Astfel, pentru a te asigura că vei reuși să îi diminuezi, așa cum îți dorești, poți lua în considerare următorii pași: 

  • Ai grijă de tenul tău 

înainte de toate, în primul și în primul rând, de menționat este faptul că îngrijirea tenului, feței, este una dintre cele mai importante aspecte, dacă ne dorim ca porii noștri să fie diminuați.

Cu toate acestea, în cazul în care există o problemă mai avansată a porilor, se recomandă să faceți o vizită la dermatolog. 

În caz contrar, puteți începe să utilizați anumite creme care conțin peroxid de benzoil, hidroxiacizi sau beta hidroxiacizi. Aceste creme ajută la eliminarea excesului de ulei de pe ten, dar și a pielii moarte, care se acumulează, odată cu trecerea timpului, în jurul porilor. Nu trebuie să uităm nici de acidul salicilic, care împiedică înfundarea porilor aici și duce la formarea coșurilor sau a punctelor negre. 

  • Folosește tratamentele care conțin vitamina A 

Atunci când vine vorba despre un alt pas pe care îl poți urma, dacă îți dorești ca porii tăi să fie diminuați, ține și de folosirea tratamentelor care au în compoziția lor, vitamina A. Cu alte cuvinte, nu doar că aceasta va minimiza porii dilatați, ci îi a și desfunda. De asemenea, puteți apela și la tratamentele care utilizează aburi, însă care se utilizează doar o dată pe săptămână, curățând astfel reziduurile acumulate.

În cazul în care ați apelat la un astfel de tratament, cu aburi, imediat apoi puteți aplica o mască, care va strânge pielea, tocmai pentru a curăța porii. 

Citește și: Horoscop pentru ziua de joi, 23 iulie 2026: Vărsătorul se împacă cu cel mai bun prieten după ce au avut un conflict legat de o sumă de bani- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

  • Vizitează un dermatolog 

Cu toate acestea, în cazul în care tenul tău nu a suportat, sau nu a reacționat în niciun fel la tratamentele menționate mai sus, ar trebui să faceți o vizită la dermatolog. Fie că nu au reacționat la tratament, fie că, poate exista un caz puțin mai grav, al porilor dilatați, puteți apela cu siguranță și în siguranță, la un medic dermatolog pentru a recomanda anumite proceduri cosmetice, la care puteți recurge. 

Printre aceste proceduri, se află și microdermabraziunea, care este procedura care întinerește pielea, prin intermediul particulelor mici de microcristale, iar totodată și elimina excesul de ulei si pielea moarta. Astfel, prin aceasta modalitate creste si colagenul, oferind astfel pielii, un aspect mult mai luminos și sănătos. 

masca pentru pori dilatati acasa
Cum scapi de porii dilatați în 3 pași simpli[Sursa foto: freepik]

Citește și: Bretonul vedetă al anului 2023. Care sunt cele mai căutate tunsori cu breton?



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce este rejuvenarea facială. O privire în profunzime asupra procedurilor și tratamentelor inovatoare pentru a obține o piele mai tânără și strălucitoare

Fotografia stânjenitoare cu Brigitte Macron a devenit virală. Ce s-a întâmplat, de fapt, în acel moment

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

Actorul italian Pippo di Marca și-a explicat motivul gestului într-un BILET DE ADIO adresat soției și fiului său. Drama care l-a adus ÎN PRAGUL DISPERĂRII, ducând o luptă grea în tăcere, departe de ochii tuturor: "Îmi pare rău, nu mai pot suporta. Nu..."

Tristețe teribilă la Hollywood! Actrița Kaylee Hottle s-a stins din viață la doar 18 ani, în urma unui cumplit incident rutier

Horoscop marți, 21 iulie 2026: Semnul zodiacal care ar putea să fie cerut în căsătorie într-un moment în care nu se aștepta

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro