Cum să alegi cerceii de mireasă

Cum să alegi cerceii de mireasă

Nunta este, probabil, unul dintre cele mai așteptate evenimente din viața unei femei, aceasta reprezentând o promisiune pentru eternitate alături de persoana de care s-a îndrăgostit.

Pe lângă încărcătura emoțională și toate pregătirile care trebuie făcute, mireasa va avea de pus la punct inclusiv detaliile care țin de aspectul său. Odată ce rochia a fost aleasă, accesoriile precum pantofii, buchetul și bijuteriile trebuie selectate cu grijă. 

Dacă te afli în această postură și urmează să îți unești destinul alături de bărbatul iubit, cel mai probabil te-ai familiarizat deja cu lucrurile pe care trebuie să le ai în vedere. În ceea ce privește podoabele pe care le vei purta, cerceilor este indicat să le acorzi o grijă aparte, deoarece aceștia pot schimba complet aspectul chipului tău.

Ca să te asiguri că arăți exact așa cum ți-ai dorit în ziua cea mare, găsești mai jos câteva criterii de care să ții cont atunci când îți alegi cerceii de mireasă:

Prezența altor bijuterii 

Majoritatea femeilor își doresc să arate perfect în ziua nunții, motiv pentru care alegerea bijuteriilor este un pas important. Poți opta pentru o pereche de cercei lungi de mireasă asortați cu o brățară delicată, aceasta fiind o combinație echilibrată din punct de vedere vizual. Evită în acest caz să accesorizezi ținuta și cu un colier, pentru a nu avea un aspect prea încărcat. 

Forma feței 

În funcție de forma pe care o are chipul tău, cerceii pot fi de mai multe feluri. Dacă ai fața rotundă, cerceii ascuțiți, alungiți sau sub formă ovală sunt ideali pentru tine. Trăsăturile ovale ale feței se potrivesc cu cerceii de aceeași formă sau cu cei sub formă de lacrimă, cu margini pătrate va fi încadrat de minune de bijuteriile rotunde, de mărime medie sau mică. 

Aspectul rochiei 

Probabil unul dintre primele aspecte pe care ar trebui să le iei în considerare atunci când vine vorba despre alegerea cerceilor este rochia pe care o vei purta în ziua nunții. Un model cu umerii acoperiți va arăta bine în combinație cu bijuterii mici în urechi, pe când o rochie pe piept, cu mânecile decupate se poate asorta cu cercei supradimensionați sau mai lungi. Ține cont că dacă ținuta este deja îmbogățită cu ștrasuri, perle sau alte decorațiuni asemănătoare, bijuteriile ar trebui să fie cât mai discrete. 

Înălțimea pe care o ai 

Și înălțimea ta este un criteriu de care este recomandat să ții cont. Dacă ești minionă, cerceii de lungime și mărime medie vor crea un efect optic echilibrat, pe când cerceii mici sunt recomandați femeilor înalte. Dacă înălțimea ta este medie, poți opta pentru aproape orice tip de cercei, dacă iei în calcul și ce celelalte criterii de alegere.

Citește și: Rezumat episodul 2, sezonul 3 „O dragoste”, difuzat marți 10 iunie 2026 la Kanal D: Gorkem încearcă să îl sprijine pe Fatih și îi promite că îl va ajuta să ajungă la conducerea companiei- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Coafura din ziua cea mare  

Un alt aspect pe care nu ar trebui să îl neglijezi atunci când îți alegi cerceii de mireasă este coafura pe care o vei avea. Dacă ai părul lung și vrei să îl lași desprins, cel mai probabil o pereche de cercei discreți se vor asorta de minune. Dacă vrei să îți faci un coc lejer sau să optezi pentru un stil de tipul „wet hair”, pot fi indicați cerceii mari ori cei lungi. 

Alegerea cerceilor de mireasă este importantă, aceștia având puterea de a-ți scoate trăsăturile în evidență și de a-ți accentua atuurile. Optează pentru perechea pe care o vei purta în ziua cea mare ținând cont de sfaturile enumerate în acest articol și îți va fi mult mai ușor să iei decizia potrivită. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Doliu pentru Iulia Vântur! Iubita lui Salman Khan a pierdut o persoană apropiată. Mesajul lăsat de fosta prezentatoare TV: “Așa îți vom păstra amintirea.”

Kate Middleton, GAFĂ de neiertat! Ținuta care a atras un val de critici

Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte

INFORMAȚIA MOMENTULUI despre medicul rezident găsit mort în baia Spitalului Floreasca. Ce se ascunde în spatele cazului? DETALIILE AFLATE ACUM SUNT DUREROASE: "Pare că s-a..."

Meteorologii ANM au emis două atenționări Cod galben de furtuni pentru mai multe regiuni din țară. Sunt anunțate ploi, vijelii și căderi de grindină

Gabriel a pus ochii pe Diana? Incredibil ce i-ar fi spus noul concurent „Casa iubirii” atunci când au rămas singuri

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro