Cum s-au cunoscut Diana Matei și Marian Cleante? Cei doi artiști formează un cuplu de mai bine de 20 de ani! "Cred că până la urmă, calitatea omului o vezi la greu!"

Cum s-au cunoscut Diana Matei și Marian Cleante? Cei doi artiști formează un cuplu de mai bine de 20 de ani!
Cum s-au cunoscut Diana Matei și Marian Cleante? Cei doi artiști formează un cuplu de mai bine de 20 de ani! "Cred că până la urmă, calitatea omului o vezi la greu!"

Artiștii formează o familie împlinită, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, alături de fiul lor.

Diana Matei este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste, de la noi din țară. Aceasta are succes pe plan profesional, alături de soțul său, Marian Cleante, cu care formează un cuplu de mai bine de 20 de ani, dar și pe plan personal, formând o familie împlinită, având și un fiu împreună.

Recent, cei doi au fost invitați  în cadrul podcast-ului Pastilă Pentru Suflet, prezentat de Damian Drăghici, acolo unde au vorbit atât despre planul lor profesional, însă și despre cel personal.

Astfel, s-a aflat și cum s-au cunoscut artiștii, Diana Matei și Marian Cleante, cei care în prezent, formează o familie desăvârșită și admirată de nenumărate persoane. 

Cum s-au cunoscut Diana Matei și Marian Cleante

Citește și: VIDEO Motivul pentru care Diana Matei nu i-a spus tatălui ei că este însărcinată. “Cel mai rău lucru pe care tata mi l-ar fi putut spune. Mă paraliza frica.”

marian cleante
Cum s-au cunoscut Diana Matei și Marian Cleante?[Sursa foto: Facebook]

Citește și: VIDEO Motivul pentru care Diana Matei a fost geloasă pe bona fiului ei. “Vorbeau reproșurile pe care eu mi le aduceam mie.”

Marian Cleante: Eee, ne-am certat… Așa a trebuit să ne întâlnim!(...) L a Sala Palatului, era un concert și ea a întârziat. Toată lumea eram, făceam repetiții, toți agitați și lipsea… o fată, unde-i fata asta, toată lumea stă după ea? A apărut: “Domnișoară, ați întârziat!”, “Îmi cer scuze!”, ce a spus ea acolo, a fost așa… un schimb de replici,

dar urât, să zic așa. Nu aveam solistul, la repetiție. După care ne-am cunoscut, am mai avut colaborări, am cunoscut-o.(...) La mine totdeauna se întâmplă așa, ca să fiu prieten cu cineva, am realizat chestia asta, trebuie să mă cert.(...) După ce am avut o dispută, cât de mică sau cât de mare, eu cu acea persoană devenim prieteni, dar prieteni bun. E, și relația a fost la fel, după care am cunoscut exact cum este Diana Matei, ca om.

Diana Matei: Mă rog, cu bune și cu rele, știi cum e, că nimeni nu este perfect, în nicio căsnicie nu există… cum să spun… (…) dar cred că ne-a unit foarte mult treaba asta. (…) 23 de ani împlinim în februarie (…) o viață așa… (…) cred că lucrurile s-au întâmplat foarte frumos pentru noi, pentru că noi am ținut foarte mult la treaba asta cu familia, am fost ușor tradiționaliști și nu ne-a părut rău pentru asta niciodată, am învățat că întotdeauna doi oameni care mână la aceeași căruță,

fac căruța să meargă mai bine decât unul singur, ne-am respectat foarte mult și am înțeles că fără respect nu prea poți să faci absolut nimic, ne-am susținut foarte mult unul pe celălalt și am trecut și prin bune și prin rele, prin moartea părinților noștri, prin o grămadă de probleme, greutăți, n-am avut bani, cum eram noi la început, am căutat să răzbim, am muncit, am plecat în străinătate, am cântat.
Îmi aduc aminte că atunci când ne-am cunoscut, chiar la puțin timp după ce ne-am cunoscut, pentru că n-aveam niciun ban, am plecat cu Marian așa de nebuni.

Citește și: Cine este concurentul care ar putea să părăsească Casa Iubirii: „Aș vota de două ori dacă s-ar putea”. Află care este votul concurenților în ediția de duminică, 26 iulie, de la 16:00 și de la 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Marian Cleante: Aveam o grămadă de bani, aveam 100 de dolari și o pungă de pufuleți. (…) Cred că ne întărește, face o legătură mai strânsă chestia asta, nu știu de ce.

Diana Matei: Cred că până la urmă, calitatea omului o vezi la greu.

diana matei
Cum s-au cunoscut Diana Matei și Marian Cleante?[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Motivul pentru care Diana Matei a fost geloasă pe bona fiului ei. “Vorbeau reproșurile pe care eu mi le aduceam mie.”

Principesa Margareta a fost exemplu de rafinament și eleganță. Detaliile apariției impecabile din Spania

Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”

România va participa la Eurovision Song Contest 2027. CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul în care s-a luat decizia și CUM S-A VOTAT revenirea în concurs: "Reprezintă un proiect strategic de..."

Cum arăta Simge Selçuk, actrița care joacă rolul Nebahat în serialul Totul pentru familia mea înainte de a recurge la operațiile estetice! Iată ce aspect fizic uluitor avea aceasta la 19 ani: „Tinerețe rebelă”

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro