Interpretul a vorbit despre cum pandemia l-a făcut să învețe singur să facă țuica.
Atunci când nu este pe scenă, Constantin Enceanu se bucură de familie și de toate activitățile din curte, iar acesta nu se dezice de munca de la țară și de tot ceea ce trebuie făcut pe lângă casă. În cadrul podcastului realizat de Adrian Enache, Constantin Enceanu a vorbit despre cum realizează țuica, mai ales că până la pandemie nu a avut timp să se ocupe de ea și era pregătită de o vecină. În acel an, după ce a făcut vinul, Constantin Enceanu și soția lui și-au amintit de ce au văzut la bunici, în copilărie, și au cumpărat toate cele necesare pentru întreg procesul. “Eu aveam o vecină care se ocupa toamna, pentru că nu aveam timp să fac.
Constantin Enceanu mărturisește ce a învățat de la bunica lui atunci când trebuie să testeze țuica
Artistul a povestit și cum a învățat de la bunica lui că trebuie probată țuica pentru a ne da seama dacă e gata, dar și ce trebuie să aibă de fiecare dată pe lângă el, atunci când petrece multe ore lângă cazan. “Am făcut 150 l de țuică, două zile am făcut la țuică. Întotdeauna mă asiguram, când mă apuc de țuică, să am pastramă cu mine. Porumb copt. Îmi iau porumb de vara, îl bag la congelat, la ladă, și îl scot atunci. M-a învățat bunica ce trebuie să fac atunci când guști țuica. Iei un păhăruț de țuică, un pai cu o flacără și arunci țuica pe cazan. Dacă a luat foc, e ok, când nu a mai luat foc, s-a terminat. Nu e nevoie să mai guști.”, a mai spus artistul.