Cum îţi dai seama dacă te iubeşte sau nu. Cele 3 gesturi la care trebuie să fii atentă

Cum îţi dai seama dacă te iubeşte sau nu. Cele 3 gesturi la care trebuie să fii atentă

Nu ţi-a spus încă "te iubesc". Cu toate acestea, ţi-ar plăcea să ştii care sunt adevăratele lui sentimente faţă de ţine? Îţi spunem noi cum poţi să îţi dai seama că sentimentele lui sunt sincere.

1. Fii atentă la ce vorbeşte şi la modul în care o face. Dacă aduce în discuţie viitorul vostru împreună şi deja se gândeşte, de exemplu, la felul în care va arată casă voastră peste 5 sau 10 ani, în mod sigur ţine cu adevărat la ţine. Pentru el, faci deja parte din planurile pe termen lung, aşa că nu îi este teamă să îşi verbalizeze dorinţele.

Un alt mod prin care poţi să-ţi dai seama că te iubeşte este acela de a-i analiză complimentele. Îţi spune lucruri banale, precum "arăţi bine în rochia nouă" sau se gândeşte la ceva mai profund? Sună mai bine "tu ştii întotdeauna ce să spui că să mă faci să zâmbesc", nu-i aşa? Dacă declaraţiile pe care ţi le face se referă la o trăsătură de personalitate care îl încânta, e semn clar că ţine la ţine.

Nu în ultimul rând, dacă îţi vorbeşte pe un ton cald, îţi împărtăşeşte temerile şi dorinţele lui cele mai ascunse, dacă nu te ceartă când greşeşţi şi dacă îţi preţuieşte opiniile, nu trebuie să-l laşi să-ţi scape.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Astrologul Ioan Burculeţ a fost in moarte clinică. Întâmplarea care i-a schimbat viaţa pentru totdeauna: "Mi-am văzut trupul pe masă si pe doctori aplecaţi asupra mea. Eu eram in picioare, în spatele lor". Povestea reală care te va pune pe gânduri GALERIE

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale

Interviul lui Nick Rădoi a făcut-o SĂ REACȚIONEZE. Prietena Mădălinei Apostol, MESAJ TRANȘANT după declarațiile afaceristului. A scos la lumină un alt unghi al relației lor: "Ar fi putut face mai mult pentru Mădălina. Cel mai mare sacrificiu pe care..."

VIDEO Comisia Europeană interzice accesul copiilor sub 13 ani pe rețelele de socializare: protecție sporită pentru minori

Horoscop săptămânal 14-20 septembrie 2026: Zodia care are șanse mari să își întâlnească jumătatea în aceste zile

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro