Cum îți dai seama că partenerul tău te trădează. Semne evidente că te înșală

cupluri cu probleme
Cupluri cu Probleme

Nimic nu poate fi mai dureros într-o relație decât să știi că partenerul tău nu mai are sentimente pentru tine. De regulă, începi să te îndoiești cu privire la fidelitatea partenerului si simți că ceva s-a schimbat în relația voastră.

Instinctul îți spune că partenerul te înșală, iar dintr-o dată începi să te întrebi unde își petrece timpul, cu cine vorbește și de ce nu îți mai acordă atenția de care ai nevoie. Pentru a scăpa de aceste îndoieli, psihologii au dezvăluit care sunt semnele ce îți confirmă suspiciunea. Iată care sunt acestea:

Este foarte atent cu telefonul

Protejarea telefonului este poate unul dintre cele mai întâlnite semne că te înșală. Își petrece mai tot timpul pe rețelele de socializare. Și observi că partenerul are tendința de a-și ascunde telefonul sau chiar de a-și schimba parolele. 

„Oamenii care au secrete își schimbă frecvent parolele și devin agitați când își lasă telefonul jos. S-ar putea să îi vezi că își schimbă și notificările, astfel încât să nu observi ce îi apare pe ecran, când conduce sau în alt moment când ești aproape de el, mărturisește Ashera DeRosa, terapeut.

cupluri cu probleme
Cupluri cu probleme[Sursa foto: Freepik]

Este mult mai solitar cu “ prietenii”

Dorința de a fi din ce în ce mai empatic cu ceilalți, poate ridica un semn de întrebare. Pleacă frecvent de acasă, pentru "a-și ajuta prietenul", este un obicei care demonstrează infidelitatea

Petreceți mai puțin timp împreună

Își caută mereu scuze și renunță la planurile pe care le-ați făcut.

Atunci trebuie să începi să fi mai precaut. Este posibil să nu se mai simtă bine în compania ta. Și încet își gestionează timpul fără să mai țină cont de părerea ta. Poate chiar se simte vinovat și încearcă să evite orice contact cu tine.

Pretinde că tu ești cea care îl înșală

În mod frecvent, persoana care înșală își acuză partenerul de infidelitate.

Acesta este unul dintre cele mai întâlnite semne ale abuzului. El va încerca să arunce vina asupra ta, doar pentru a-ți distrage atenția de la acțiunile lui.

Citește și: Sărut pasional între Alexandru și Diana! Cei doi concurenți au uitat de emoții și și-au dat frâu liber sentimentelor- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

„Pentru narcisiști, aceasta este atât o formă de protecție, cât și o modalitate de a distrage atenția. Partenerul care nu înșală consumă multă energie, concentrându-se să se apere și să îl convingă pe celălalt că nu îl trădează", a spus Alena Scigliano, psihoterapeut.

cupluri cu probleme
Cupluri cu probleme[Sursa foto: Freepik]

Este mult prea preocupat de aspectul exterior

O schimbare în stilul de viață clar ridică un semn de întrebare.

A devenit mult prea obsedat de felul cum se îmbracă sau cum îi stă părul. Ține să se mențină într-o formă fizică foarte bună. Este evident că toate aceste schimbări se datorează poate chiar unei persoane noi apărute în viața lui.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Trăim într-o lume nebună” Nea Marin, prima reacție despre despărțirea dintre Theo Rose și Alex Leonte

Ce a făcut Andra imediat după ce Cătălin Măruță a semnat cu Antena 1. Regula pe care cei doi o respectă în relație

EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă

MESAJE PENTRU PRIMA ZI DE ȘCOALĂ. Ce urări le poți trimite elevilor, părinților și profesorilor pentru a marca începutul anului școlar 2026-2027: „Să te bucuri de fiecare clipă și să pășești cu entuziasm pe drumul cunoașterii. Mult succes la învățătură!”

Ea este cea mai importantă și iubită femeie din viața renumitului actor Tayanç Ayaydın, care joacă rolul Güven, tatăl lui Yaman, în serialul Inimă rebelă

Rezumat episodul 128 „O dragoste”, difuzat miercuri, 2 septembrie 2026, la Kanal D: Asil îi spune lui Elif că nu se va mai căsători cu ea

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro