Cum a slăbit Fuego 15 kilograme într-un timp record! Rețeta lui e UNICĂ

Cum a slăbit Fuego 15 kilograme într-un timp record! Rețeta lui e UNICĂ

Ce a consumat în fiecare zi artistul.

Fuego are propria lui rețetă pentru a se menține în formă. Interpretul de muzică folclorică și de petrecere a dezvăluit cum a reușit să dea jos nu mai puțin de 15 kilograme într-un timp scurt.

„Nu ştiu cât se vede, dar am reuşit, într-o perioadă relativ scurtă, să pierd un număr mare de kilograme, vreo 15. Am încercat, fără un regim drastic, fără cure şi liste de alimente complicate, să-mi schimb stilul de viaţă.

Cred că aici e cheia şi de aici vine si voinţa în a rezista “tentaţiilor” ce apar pe parcurs. Eu sunt un gurmand, dar uite că în aproape două luni, fără să mă chinui, fără să sufăr, am găsit varianta ideală de a ajunge la greutatea dorită, trecând de la 110 la 95 de kilograme.

Pe scurt, nu mănânc carbohidraţi, pâine de nici un fel, fructe cu zaharuri, prăjeli şi, cel mai important, dulce.

Nu am mai gustat nici o prăjitură, nimic, în toată această perioadă. Repet, eu nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar încerc, pe cât se poate, să menţin stilul acesta.

Încerc să fac şi un minimum de mişcare, să mănânc din trei în trei ore, să găsesc forţă pentru a renunţa la pofte şi să nu exagerez noaptea, pe drumurile mele, cu mese îmbelşugate. Merele îmi sunt aproape acum, afinele şi puţin pepene roşu.

Citeste si: Cum arată acum Fuego, după ce a slăbit 15 kilograme fără nutriţionist! "Nu mai puteam să mă aplec, oboseam"

Citeste si: Fuego, dezvăluiri inedite! Cum arată femeia ideală pentru el

Citeste si: Fuego si Lidia Buble isi unesc fortele duminica aceasta in platoul emisiunii “Roata Norocului”- Trei ceasuri bune pentru cantareata

În rest, credeţi-mă, mănânc de toate, în cantităţi normale. Nu sufăr, n-am restricţii, nu fac un efort măreţ”, a declarat Paul Surugiu-Fuego în cadrul unui interviu.

Citește și: Cele mai simple metode de vopsit ouăle de Paște. Cum putem obține cele mai frumoase culori din ingrediente naturale- kanald.ro

Citește și: Știrea momentului în România!- stirilekanald.ro

Am găsit în schimb acum voinţa necesară şi am văzut că se poate, asta pentru că mi-am dat seama că exagerasem la un moment dat, din cauza programului.

Mă simt mult mai bine acum, sunt mult mai tonic şi am mult mai multă energie. Îmi schimb şi garderoba mai nou, refac anumite costume, strâmtez altele, încerc să fac din mers aceste schimbări în bine pentru mine, revenind la formele de cândva.

Spre exemplu, când am filmat pentru noua mea emisiune, am purtat o haină de acum 7 ani, realizată de doamna Doina Levintza, care nu-mi venea şi pe care nu am mai purtat-o de atunci, din motive lesne de înţeles.

Mi-am dat seama acum că se poate orice, atât timp cât vrei şi cât poţi să vezi dincolo de pofte!”, susţine Fuego.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Fuego, dezvăluiri inedite! Cum arată femeia ideală pentru el

Povestea de dragoste dintre Mircea Lucescu și Neli sau cum poate dura o căsnicie peste jumătate de veac

Valentin Sanfira a vrut ca toată lumea să afle de la el! Mesajul emoționant transmis în mediul online: „Nu se poate nărui cu vorbe goale…”

CE A SPUS Simona Halep la priveghiul lui Mircea Lucescu i-a făcut pe toţi să plângă: "Îmi pare foarte rău pentru momentul..."

Fuego si Lidia Buble isi unesc fortele duminica aceasta in platoul emisiunii “Roata Norocului” - Trei ceasuri bune pentru cantareata

Cele mai simple metode de vopsit ouăle de Paște. Cum putem obține cele mai frumoase culori din ingrediente naturale

Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro