Cum a ajutat-o Mioara Roman pe fiica ei să iasă din relația cu fostul partener: “M-am impus când mi s-a cerut să aleg.”

Cum a ajutat-o Mioara Roman pe fiica ei să iasă din relația cu fostul partener: “M-am impus când mi s-a cerut să aleg.”

Oana Roman a vorbit despre decesul mamei sale și ajutorul primit până în ultimul moment de viață al ei.

Oana Roman a trecut prin momente cumplite atunci când și-a pierdut mama, iar în cadrul emisiunii moderată de Cristina Șișcanu, vedeta a vorbit despre lecțiile de viață pe care i le-a oferit aceasta, deși comunicarea devenise practic inexistentă în ultima perioadă a vieții sale. Mărturisește că mama ei a fost cea care a ajutat-o să pună punct relației, deoarece nu reușea să iasă din ceea ce trăia cu fostul partener. 

“Nu mai ai unde să te duci, e foarte greu, dar ea, până în ultimul moment, cumva m-a ajutat, deși îi era foarte greu. Comunicarea era, din păcate, practic inexistentă, au fost câteva momente în care mi-a dat încă niște lecții de viață pentru că acea minte sclipitoare, absolut incredibilă pe care o avea era și mai apărea din când în când.

Practic, ea a fost cea care m-a ajutat să pun punct, pentru că eu nu reușeam. Trăiam aceea co-dependență traumatică absolut îngrozitoare, într-o capcană din care nu reușeam să ies. Simțeam că mă scufund. Totuși, nici nu mă scufundam, dar nici nu reușeam să ies, era ceva absolut cumplit.”, a spus Oana Roman.

Oana Roman, despre cum a ajutat-o mama ei să iasă din relația cu fostul partener

Citește și: Motivul pentru care Oana Roman și Marius Elisei nu își mai vorbesc după despărțire și care este relația tatălui cu fiica sa. “Ea nu are de ce să fie victimă aici.”

Oana Roman și Mioara Roman [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Care este relația dintre Oana Roman și Marius Elisei, la un an după despărțire? „De când despărțirea a fost definitivă și irevocabilă, lucrurile s-au schimbat foarte tare.”

Vedeta mărturisește că mama ei a ajutat-o să producă acel declic și spune că a greșit foarte mult în momentul în care nu a intervenit la timp în comportamentul lui față de mama sa. Oana Roman s-a impus în momentul în care Marius Elisei i-a spus că trebuie să aleagă între el și cea care i-a dat viață. 

Citește și: Andra se simte copleșită de reproșurile lui Georges și începe să plângă! Incredibil ce a observat Andreea Mantea la cei doi: „E cu mult peste tine”- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Trebuia să existe încă ceva care să producă un declic adevărat. Și mama a reușit să facă lucrul acesta, deși era în situația în care era. Ea știa care era situația, a stat cu noi în casă o perioadă și a văzut. A văzut și a înghițit, la rândul ei, a îndurat pentru mine. Pentru că el s-a purtat foarte urât cu ea, îngrozitor de urât, nepermis de urât și eu am greșit că nu m-am impus destul. Într-un final, m-am impus când mi s-a cerut să aleg și, bineînțeles, că am ales-o pe mama. Dar nu m-am impus de la început și am greșit. Ea a înțeles, ea știa clar care e situația.”, a mărturisit vedeta TV.

Oana Roman [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Oana Roman, sfaturi utile pentru a alege lenjerii de calitate: „Nu sunt deloc ieftine, dar merită! O lenjerie bună, costă minim 300, 400 de lei pentru pat dublu!”

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”

NU l-ai mai văzut așa! CUM A FOST SURPRINS Vlad Țurcanu după ce A DEMISIONAT în plin scandal Eurovision 2026! IMAGINILE CARE SPUN TOTUL: "Omul plânge! "E prea..."

Evrim Alasya, care joacă rolul Kivilcim în serialul „O dragoste”, alături de familia sa! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță în compania celor mai dragi persoane din viața ei

Horoscop pentru ziua de joi, 21 mai 2026: Un semn zodiacal își schimbă brusc prioritățile și începe să se gândească mai mult la propriul confort

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro