Ce spune Cristina Șișcanu despre subiectul cumpărării unei case în străinătate, după ce ani întregi a cochetat cu această idee.
Anul trecut, Cristina Șișcanu a luat pe toată lumea prin surprindere atunci când a declarat că intenționează ca în viitorul apropiat să își cumpere o locuință în Italia și să se mute acolo cu familia.
Decizia familiei Șișcanu-Ionescu i-a mirat pe mulți, mai ales că se bucură de o casă impunătoare în București. Cu toate acestea, planul lor nu s-a concretizat.
În schimb, cei care au avut mai mult curaj pentru a cumpăra o casă într-o țară străină au fost Gabriela Cristea și Tavi Clonda, care în prezent se ocupă de restaurarea casei și a grădinii pentru a deveni locuibile.
Cristina Șișcanu a vorbit pe contul său de Facebook despre planurile pe care le-a avut cu soțul său, dar și de ce și-a dat seama că nu se justifică această achiziție în acest moment, când Petra este încă la școală și când nu poate petrece timp efectiv în Italia sau în altă țară mai mult de o lună sau două.
„În momentul în care îți achiziționezi a doua casă, dacă te mulți definitiv, așa cum ne doream noi la un moment dat, da, îți iei o casă și este perfect normal și rentabil să faci asta, mai ales dacă dispui de capital să îți iei o casă, nu să stai închis. Însă, dacă tu vrei pur și simplu să îți iei a doua casă, cred că tu ai o casă în România sau vrei să îți mai iei o casă în altă parte, chiar și la Brașov, la munte sau la mare.
Hai, că la mare dacă îți iei un apartament mai e cum mai e. Dar să îți iei o casă, mă refer, un apartament, na, ai închis ușa și gata, nu e așa problematic. Să zicem că ești un investitor, o să-ți plasezi banii acolo și îți securizezi banii. Însă dacă-ți iei o casă undeva, trebuie să ții cont de faptul că vei petrece foarte puțin timp în ea, adică din 12 luni, vei petrece doar, nu știu, vara și poate pe parcursul anului încă puțin.
Asta, în condițiile în care ai copii și merg la școală. Cazul nostru, da? Petra, care merge la școală și, practic, noi putem să mergem într-o deplasare sau într-o vacanță prelungită doar pe parcursul verii, care nici nu măcar nu înseamnă trei luni exact, înseamnă vreo două luni și ceva. lucru pe care l-am și făcut de șase ani încoace. Într-adevăr, noi în Italia ne petrecem foarte mult timp, cam două luni pe an.
O lună și ceva vara și pe parcursul anului mai avem ceva deplasări, cumulat cam două luni. Deci nu este rentabil să îți iei o a doua casă, doar dacă în cea de a doua casă îți petreci cel puțin șase luni pe an. Altfel, e cel mai bine să îți închiriezi. Mai mult decât atât, o a doua casă te ține legat de acel loc, pentru că doar nu îți iei o casă ca să te duci prin alte părți, nu? Îți iei o casă ca să te duci acolo.
Ceea ce pentru noi nu e rentabil pentru că mie îmi place să-mi petrec timp și în Grecia, dacă vorbim despre vacanțe, iar dacă vorbim de partea cu business-ul și deplasări pentru diverse colaborări sau business-uri, cum inițiem acum acest proiect despre care v-am povestit ieri. De exemplu, proiectul pe care l-am inițiat ieri va presupune drumuri prin mai multe zone ale Italiei și nu m-ar ajuta cu nimic să-mi iau o casă în Italia.
Ar fi o investiție proastă care nu mi-ar aduce valoare, ci mi-ar mânca bani, nervi și consum de timp și muncă. Da? Deci nu rentează, absolut deloc. Eu sau noi, eu și Mădălin ca adulți, ne-am muta și mâine. Am putea să ne împărțim foarte bine viața între cele două locații, România și Italia, de exemplu, poate chiar altă țară, pentru că mai avem în vizor și alte țări. Dacă știți că noi ne deplasăm și în Elveția și în Austria, la fel de des ca în Italia. Dar ce ne facem? Că avem copilul care merge la școală, Petra se simte foarte bine în mediul ei. Nu aș face un pas definitiv în acest moment să ne mutăm definitiv într-o altă țară, pentru că Petra se dezvoltă minunat în mediul școlii la care este, face performanță, are niște învățători, niște profesori extraordinari, are un colectiv de colegi care este extraordinar, are numai colegi expați, face tot felul de lucruri. A învățat enorm și s-a dezvoltat foarte bine. Nu vreau să-i stric acest mediu atâta timp cât nu apar lucruri care chiar ar schimba drumul vieții noastre ca familie. Atunci am vorbit despre altceva. Dar deocamdată, pentru mine, pentru mine, ca mamă, contează enorm copilul. Și mă interesează să se dezvolte și partea asta cu educația școlară, este extrem de importantă. Așa că eu nu pot să o rup din acel mediu, iar ca să fac o investiție într-un imobil, să stau maxim două luni pe an, dar nici nu aș sta, pentru că, repet, noi nu mergem doar în același loc. Noi am mers prin Italia prin foarte multe locuri, de asta mergem și în alte țări, vrem să vedem și locuri noi și de asta și proiectele pe care le avem în plan și pe care deja am început să le dezvoltăm vor presupune deplasări în mai multe locuri și șederi temporare în mai multe locuri. Deci o investiție într-o casă undeva în acest moment nu se justifică.”, a spus Cristina Șișcanu.
Mai mult, aceasta a spus că nu trebuie să existe ambiții „prostești” care să justifice o astfel de achiziție.
„ Și lucrurile nu trebuie făcute din ambiție. Da? Asta e cea mai mare prostie în viața asta, pentru că viața e a ta, care trece. Deci lucrurile trebuie făcute pe capul și cu sufletul, nu cu ambiție. Ambiția e prostie. Mai bine, ambiția trebuie să o ai constructiv. Când construiești ceva, să fii ambițios, să construiești, să nu te lași. Nu ambiții prostești. Vă pup!”, a mai spus Cristina.