Câștigătorul sezonului 3 Puterea dragostei face noi dezvăluiri despre ceea ce s-a întâmplat între el și Maria. Ce i-a separat mai exact pe tineri.
Concurentul care a ieșit pe primul loc în finala sezonului 3 a emisiunii fenomen de la Kanal D a trăit o adevărată poveste de dragoste alături de Maria, dar se pare că destinul a ales ca cei doi să își continue viețile pe drumuri separate. Deși tinerii susțineau cu tărie că au planuri mari de viitor împreună, zvonurile că sunt pe cale să se despartă au apărut la scurt timp după finalizarea emisiunii.
Citeste si: Ionuț și Alexandra Raicu vor deveni părinți! Cine a dat vestea cea mare
Invitat în platoul emisiunii „Totul pentru Puterea dragostei”, Cristian Marinescu a făcut o serie de afirmații în legătură cu perioada alături de fosta lui iubită, Maria.
„Suntem foarte bine. Nu ne-am împăcat. Suntem despărțiți. Eu în aceste zile am avut un moment de tăcere și am vrut să stau mai retras și să nu mă arunc cu niște vorbe înainte, pentru că lucrurile au fost extrem de calde.
Am vrut să discut lucrurile pentru prima dată aici în emisiune. Relația noastră a fost una extrem de reală. Nu mă ascund cu absolut nimic. Au fost extrem de multe sentimente, vorbesc despre iubire între noi doi. În această viață apar niște iubiri neîmplinite și asta a fost între noi doi, o iubire neîmplinită”, a declarat Marinescu în cadrul emisiunii „Totul despre Puterea dragostei”.
Citeste si: Alexandra Stan și Emanuel Necatu s-au despărțit! Motivul care a provocat ruptura dintre cei doi
Cristian vrea să se împace cu Maria? Ce spune fostul concurent Puterea dragostei
Tânărul a spus că lucrurile nu sunt concrete între ei la acest moment și nu ar putea să își exprime părerea despre o eventuală împăcare.
În același timp, Cristian spune că a simțit dragoste adevărată în perioada pe care a petrecut-o cu superba blondină, dar din nefericire certurile care au avut loc au dus la multe neînțelegeri și, în final, la separarea definitivă.
Citeste si: Iacob de la Puterea dragostei, certat de una dintre colege după ce a jignit o concurentă: „Nu ești asumat!”
Citește și: VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”- stirilekanald.ro
„Să nu vă gândiți o secundă că îmi este ușor să vorbesc despre treaba asta. Îmi este extrem de greu pentru că este o femeie care a făcut parte din viața mea. Nu știu dacă o să reluăm legătura, o să mai încerc să am o relație cu ea.
Momentan, lucrurile sunt în balanță. Sunt aceleași simple discuții pe care le-am avut de fiecare dată.
Eram îndrăgostiți unul de altul”, a mai spus acesta.