Cristi Pascu te învaţă cum să îţi îngrijeşti părul negru ca să rămână lucios şi sănătos în timpul verii

Cristi Pascu te învaţă cum să îţi îngrijeşti părul negru ca să rămână lucios şi sănătos în timpul verii

Cristi Pascu, unul dintre cei mai experimentaţi hairstylişti din România, explică avantajele şi dezavantajele părului negru şi ne învaţă cum ar trebui el îngrijit pentru a-şi păstra culoarea şi strălucirea mai mult timp.

Conform specialistului, deşi este mai uşor de protejat decât culorile deschise, el necesită o atenţie deosebită. În acelaşi timp, nuanţa nu este indicată celor cu părul rar sau cu vârsta de peste 40 de ani.
 
Problemele părului negru
“Părul negru este mult mai uşor de îngrijit, comparativ cu blondul. Vara, însă, inamicul lui numărul unu este soarele şi apoi apa sărată. Îl putem proteja cu o peliculă de ulei, chiar daca asta înseamnă să îl încărcăm puţin şi, după o zi de expunere la soare, să pară îmbâcsit. Este suficient să aplicăm apoi un şampon şi o mască pentru ca părul să revină imediat la starea iniţială.
Nu recomand negrul persoanelor care au părul rar şi poartă cărare.
Asta deoarece negrul este ca un magnet pentru ultraviolet, iar pielea de la cărare se poate astfel arde. Dacă ai şi părul rar, atunci apare în acel moment aşa-zisa mătreaţă falsă, întrucât pielea scalpului devine foarte uscată şi se descuamează. În acest caz, este indicat să optezi pentru alte nuanţe. Pentru că, da, este inestetic să îţi aplici, strict pe acea cărare, cremă cu factor de protecţie”, spune specialistul. 
 
Îngrijirea părului negru
Atunci când vorbim despre îngrijirea părului negru, Cristi Pascu recomandă produsele pe bază de ulei de cocos.
“Uleiul de cocos este cel indicat persoanelor cu părul negru. Poate fi sub orice formă, începând cu masca aceea rece, până la ulei rafinat, din care aplici 2- 3 picături. Dacă ne uităm la America de Sud şi Africa, toate culturile de acolo au, într-un fel sau altul, ca şi tratament de păr, cocosul şi uleiul de cocos”, explică specialistul.
 
Cui îi este indicat părul negru
„Negrul este recomandat persoanelor sub 40 de ani. După aceea, nu face decât să scoată în evidenţă orice imperfecţiune a feţei. Aici intră orice rid, cearcane, urme de oboseală.
Negrul este, însă, o culoare senzaţională pentru că îşi păstrează mult mai mult timp strălucirea. În clipa în care îi oferim un ulei, un luciu, efectul este imediat şi spectaculos. Este suficient ca negrul să fie coafat foarte bine, mai ales la vârfuri şi apoi să dai o picătura de ulei de argan sau cocos pe lungimea firului de păr şi varfuri pentru a arăta impecabil.”, spune Cristi Pascu.


Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce se intampla cu pensiile daca Pilonul II va fi optional

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

Povestea cutremurătoare a tânărului de 22 de ani care și-a găsit sfârșitul la Piața Unirii: „M-am gândit la părinții care vor fi sunați”

Radu Almășan, MESAJ SFÂȘIETOR după moartea tatălui său. Solistul de la Bosquito trăiește una dintre cele mai grele perioade: "Stâlpul copilăriei noastre, a fost..."

Semnificatia numelui: ce reprezinta numele Alina

Rezumat episodul 30 „O nouă șansă”, difuzat în 13 martie 2026 la Kanal D: Meltem îi mărturisește lui Yaver ce sentimente are față de acesta

VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro