Ți s-a întâmplat vreodată să închizi ochii și să vezi, pe repede înainte, crâmpeie din viața ta? Într-un moment de prăbușire sufletească sau într-unul de respiro, pentru că asta ți se poate întâmpla nu numai când „mori”.
Iar dacă nu ți-ai răsfoit la acest mod amintirile, dar ai putea alege acele secvențe ale vieții tale, care ar fi ele? Cred că le-ai alege pe cele în care erai fericit, cel puțin aceasta este alegerea logică.
Dar între punctele acestea de strălucire maximă pe harta vieții tale, sunt atâtea virgule pâlpâind, atâtea semne de exclamare sau de întrebare prin care ai trecut cu toată ființa ta și care au contat și care te-au „însemnat”, nu cu fericirea, ci cu anticiparea ei, nu cu explozia de bucurie, ci cu amânarea sau chiar cu refuzul ei. Acelea au fost momentele care te-au clădit și ți-au însoțit existența, care te-au înverșunat să cauți în continuare și care te-au adus aici unde te afli în momentul în care ai putut spune, chiar și în șoaptă, doar pentru tine, sunt fericit.