Copiii din comuna Giubega îşi doresc să învețe în condiții decente

Copiii din comuna Giubega îşi doresc să învețe în condiții decente

Ştirile Kanal D şi Asociaţia BookLand continuă campania “Se sună de schimbare!” pentru a strânge fondurile necesare renovării şcolilor din mediul rural

Ştirile Kanal D şi Asociaţia BookLand continuă campania “Se sună de schimbare!”, ce are că scop spijinirea copiilor care învaţă în şcolile rurale româneşti, cele mai afectate de lipsa fondurilor din educaţie sau de nepăsarea autorităţilor.

Telespectatorii au putut urmări aseară, în cadrul principalului jurnal informativ, un nou reportaj emoţionant realizat de către echipa Ştirile Kanal D, de data aceasta în comuna Giubega, jud. Dolj, acolo unde zeci de copii învață în condiții improprii, dar visează ca școala lor să arate ca cele de la oraș. Mai trist este că, pentru mulți dintre aceşti copii, traiul nu este mai bun nici acasă.

Împărțiți între două lumi, cea gri de acasă, și cea care le permite să viseze, școala, copiii din Giubega își doresc să aibă parte de educație şi normalitate.  Chiar dacă școala din comună, construită în urmă cu 50 de ani, se afla într-o stare de degradare avansată, copiii din Giubega sunt hotărâți să învețe și își doresc să aibă și ei parte de tot ce le este necesar pentru o educație în condiţii decente. În

această seară echipa Știrilor Kanal D va ajunge în comuna Andreiașu de Jos, Vrancea, acolo unde îi vom cunoaște pe copiii dornici de învăţătură care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.

Campania inițiată de Kanal D și BookLand România “Se sună de schimbare!” își propune să modernizeze școlile din mediul rural, să șteargă din sufletele acestor copii gândul că ei sunt neînsemnati, că sunt mai prejos decât cei de la orașe.

Toţi cei care îşi doresc să se alăture campaniei “Se sună de schimbare!” pot contribui la bucuria copiilor în noul an şcolar trimiţând un SMS, cu textul CONSTRUIM, la 8845, şi donând astfel 2 Euro lunar pentru normalitate în educaţie.  Numărul este valabil în reţetele Orange România, Vodafone România, Telekom şi Digi Mobil.  Sumele strânse în urmă campaniei vor merge către Asociaţia BookLand care le va direcţiona spre şcolile din mediul rural care au nevoie de renovare, reabilitare. Donaţia

poate fi oprită trimiţând textul CONSTRUIM STOP, la 8845.

Nu pierdeți, în fiecare seară, de la 19:00, o serie de reportaje emoţionante realizate de Ştirile Kanal D, în diferite sate şi comune din România, unde şcoala are nevoie de ajutor pentru a-şi putea primi, în condiţii decente, noi generaţii de copii.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mirela Vaida, cuprinsă de melancolie. Ce se întâmplă cu prezentatoarea TV și ce anume a făcut-o să stea pe gânduri: “E pustiu!”

Cum e numită Iulia Vântur, după 10 ani în India, într-o ”relație neconfirmată oficial” cu Salman Khan

Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani

Dubla crimă de la Comănești! CINE sunt cele doua femei gasite moarte. Marturiile localnicilor

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Horoscop pentru ziua de joi, 20 august 2026: Semnul zodiacal care renunță la tot pentru a-și recâștiga vechea iubire

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro