Claudia Mardale, avocata familiei Ganea, și-a exprimat punctul de vedere cu privire la părerile apărute în spațiul public după decesul fiului lui Ionel Ganea! Ce a avut aceasta de zis?

Claudia Mardale, avocata familiei Ganea, și-a exprimat punctul de vedere cu privire la părerile apărute în spațiul public după decesul fiului lui Ionel Ganea! Ce a avut aceasta de zis?

Familia Ganea este sfâșiată de durere după ce fiul lor, Alexandru, în vârstă de doar 2 anișori, s-a stins din viață în urmă cu câteva zile.

Ionel Ganea a fost implicat într-un accident auto în județul Brașov, în urmă cu aproximativ o lună de zile. În mașină, alături de el se afla și fiul său de doar 2 anișori, care a avut de suferit, din cauza locului în care se afla în mașină, nefiind asigurat de vreo centura de siguranță. Acesta a fost transportat la spital, acolo unde s-a stabilit că a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, fiind băgat în sala de operație. Cu toate acestea, din acea zi s-a aflat în comă indusă, iar în urmă cu doar câteva zile, din nefericire, fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață.

Claudia Mardale, avocata familiei Ganea, a avut ceva de spus cu privire la părerile apărute în spațiul public 

Citește și: Fiul lui Ionel Ganea a murit la spital, la o lună de la accidentul provocat de tatăl său

Claudia Mardale, avocata familiei Ganea, și-a exprimat punctul de vedere cu privire la stingerea din viață a fiului lui Ionel Ganea! [Sursa foto: Facebook]

Citește și: O tânără de 17 ani a murit după ce a mâncat o prăjitură primită cadou. Ce scria pe biletul de dragoste atașat

După tragicul eveniment, a urmat și o reacție a avocatei familiei Ganea, apărută în spațiul public, declarație în urma căreia s-a menționat mai multe aspecte legate de părerile care au apărut de o lună încoace, cu privire la accidentul care a avut loc, iar ulterior, la decesul celui mic.

"În ultimele zile, în spațiul public au apărut multe opinii. Unele rostite cu ușurință, altele cu siguranța celor care nu cunosc, dar simt nevoia să spună ceva.

E cel mai simplu să judeci. E ușor să formulezi concluzii de la distanță. E comod să atașezi etichete când nu porți durerea în piept.

Dar dincolo de toate acestea, suntem – sau ar trebui să fim – mai mult decât voci, păreri, apariții. Suntem oameni. Și mai presus de asta, suntem suflete. Iar sufletele, când trec pe lângă o rană atât de mare, nu comentează. Nu analizează. Nu trag concluzii. Se opresc. Tac. Și respectă.

Asta ar fi fost suficient. Și, poate, înainte de a-i judeca pe alții cu atâta ușurință, ar fi bine să ne amintim că există o Judecată care nu se face în spațiul public. Ci în alt loc, la alt timp, și după o măsură care nu ne aparține.

Cât despre ceea ce ține de răspundere juridică – există un cadru, există proceduri, și ne asumăm acest parcurs, cu toată seriozitatea pe care o cere.

În rest, poate că ar fi bine ca fiecare să ne ocupăm de ceea ce ne revine. Să ne exprimăm opiniile atunci când sunt cerute și acolo unde ele au rost – nu pe marginea unei suferințe care nu ne aparține. Pentru că sunt momente și dureri în care fiecare comentariu nechemat devine o formă de intruziune.

Citește și: Noi tensiuni între Daniela și Valentin: „Mă blamezi...”. Daniela nu-și mai poate stăpâni emoțiile și izbucnește în lacrimi- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Iar uneori, cel mai mare semn de omenie rămâne tăcerea", a declarat avocata familiei Ganea, Claudia Mardale, conform sport.ro.

Recent, fratele vitreg al micuțului care a pierit dup tragicul accident auto, a dorit să îi transmită un mesaj plin de dor și durere, pe contul său de Instagram, acolo unde a atașat o fotografie și cu micuțul, dar și cu tatăl lor.

"De când ai venit pe lume tatăl nostru și mama ta Monica au fost cei mai fericiți, din prima zi de când te-ai născut au fost non-stop cu tine, au avut grijă de tine și ți-au oferit tot ce-au avut ei mai bun, ai plecat prea repede dintre noi dar ne-ai adus familia mai aproape că niciodată, te vom iubi pentru totdeauna.
Dumnezeu să aibă grijă de tine suflet pur, nu o să te uităm niciodată.
Și pentru lumea care îi judecă sau i-au judecat e de ajuns că trebuie să trăiască cu suferința asta toată viața, așa că vă rog nu-i mai judecați pentru că doar Dumnezeu poate face asta.", a fost mesajul transmis de fratele vitreg, George Ganea.

Claudia Mardale, avocata familiei Ganea, și-a exprimat punctul de vedere cu privire la stingerea din viață a fiului lui Ionel Ganea! [Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Culiță și Iancu Sterp, salvați de mama Geta la grătar. Ce au pățit cei doi pe malul lacului: „Mâncam cartofi.”

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”

CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul când Memiș Selciuc s-a prăbușit A ȘOCAT familia și apropiații saxofonistului. GESTUL care i-a revoltat pe cei care au văzut IMAGINILE: "Nu vă este rușine! Nu a apucat..."

VIDEO Plăcerile vinovate ale vedetelor: de la ciocolată la parfumuri scumpe sau investiții în imagine

Horoscop marți, 16 iunie 2026: Semnul zodiacal care își dorește să se afirme și face tot ce îi stă în putere să iasă în evidență

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro