Cine va fi golgheterul Europa League? Care e jucătorul cu cele mai mari șanse

Cine va fi golgheterul Europa League? Care e jucătorul cu cele mai mari șanse
Cine va fi golgheterul Europa League? Care e jucătorul cu cele mai mari șanse

Sezonul actual de Europa League este unul deosebit pentru că reunește foarte mulți jucători valoroși din întreaga lume. Asta și pentru că multe echipe de top, care în mod normal ar fi jucat în UEFA Champions League, vor participa în acest sezon în a doua competiție europeană ca importanță.

Asta va face totul mult mai interesant și echipe mari precum Arsenal, Barcelona sau Manchester United vor atrage toată atenția, fără îndoială. Însă mai există o bătălie la care prea puțină lume se uită, dar care va fi cel puțin la fel de fascinantă.

Este vorba de lupta pentru titlul de golgheter al sezonului 2022/2023 din Europa League. Dacă urmează să pui la pariuri pe Europa League, cel mai probabil te va ajuta să știi care va fi echipa care va avea în lotul ei jucătorul cu cele mai mari șanse să înscrie foarte multe goluri. 

Așadar ar fi bine să pleci la drum cât mai informat posibil și pentru asta ar fi indicat să citești în continuare pentru a afla toate informațiile de care ai nevoie

Robert Lewandowski

Chiar dacă polonezul intră în luptă cu un mare handicap, valoarea sa este una extraordinară și ar trebui să îi ajungă meciurile pentru a obține acest titlu care îi lipsește din palmares dacă Barcelona va ajunge până în marea finală. La cum arată lotul catalanilor dar și jocul recent, asta nu ar trebui să fie neapărat o problemă. Lewandowski este cel mai bun atacant din lume și beneficiază de o susținere extraordinară la Barca, ceea ce îl face cel mai periculos jucător din această ediție a Europa League, fără îndoială. Când ești atacant, e foarte importantă susținerea pe care o primești și ce pase pot să îți ofere coechipierii, iar aici Lewandowski stă impecabil. dacă vom combina asta cu valoarea lui individuală, obținem o mașinărie de goluri care cu greu va putea fi oprită.

Gabriel Jesus

Brazilianul a început foarte bine sezonul și a marcat un număr impresionant de goluri pentru Arsenal. Cu toate acestea, în timp, pe măsură ce au trecut meciurile, numărul de goluri marcate de el a început să scadă, au crescut assisturile dar și faptul că leagă jocul foarte bine pentru colegi. Însă asta nu înseamnă că brazilianul a scăpat de critici. Până la urmă, rolul unui atacant este să marcheze și el nu face asta suficient. Tocmai de aceea, va veni cu o foame de goluri extraordinară în fazele eliminatorii din Europa League și asta va conta enorm.

Lorenzo Pellegrini

Roma arată extraordinar în Europa, chiar dacă nu strălucește în acest sezon și în Serie A. Poate că în mod normal, dacă era să fie luat în considerare vreun jucător de la echipa din capitala Italiei, acela ar fi fost Tammy Abraham, dar englezul nu are parte de o stagiune grozavă. Așa că Pellegrini, care are deja patru goluri marcate în acest sezon, pornește cu șanse reale să fie golgheterul ediției.

Iată așadar jucătorii cu cele mai mari șanse să marcheze cel mai mare număr de goluri în acest sezon de Europa League.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce a spus Adda despre rezultatul României la Eurovision 2026. Cântăreața a criticat voturile: „M-am înșelat.”

Ce fel de tată este Nicușor Dan. Gesturile fiului său au atras imediat atenția la evenimentul de la Romaero Băneasa

Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”

Mihai Trăistariu tună și fulgeră după punctajul primit de Romania de la Moldova și Ucraina: „Vecinii îți dau în cap!”

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 16 mai 2026: Semnul zodiacal care își găsește în sfârșit jumătatea

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro