Cine sunt primii concurenți de la „Hai că poți!”

Cine sunt primii concurenți de la „Hai că poți!”
Cine sunt primii concurenți de la „Hai că poți!”

Premiera show-ului prezentat de Octavian Strunilă, în această seară, de la ora 21:00, la Kanal D

În această seară, de la 21:00, premiera show-ului „Hai că poți!”, prezentat de Octavian Strunilă, îi va ține pe telespectatori în fața micilor ecrane cu o competiție plină de emoție și adrenalină.

Primele patru cupluri care intră în competiția „Hai că poți!” și care vor deschide seria jocurilor pentru premiul de 25.000 de lei pe ediție, vor trece prin tăvălugul provocărilor care le vor testa atenția distributivă, echilibrul, viteza de reacție, „rezistența” la hohotele de râs, dar, mai presus de orice, încrederea și cunoașterea partenerului de viață.

Cuplurile își vor licita abilitățile sub presiunea timpului, iar acesta este testul suprem care indică cel mai corect cât de bine se cunosc reciproc partenerii și cât de bine pot anticipa reacțiile celuilalt.

În „ringul” bunei dispoziții intră patru cupluri, dintre care doar unul va ieși învingător in această seară, după o succesiune de patru probe și o finală tensionată.

Andra (23 de ani) și Jeff (29)

Ea are 23 de ani, el 29. Andra este din Timișoara, iar Jeff din Bacău. Sunt logodiți și trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de trei ani. Cu siguranță, competiția „Hai că poți!” le va testa încrederea pe care o au unul în celălalt.

Cristina (41) și Marian (43)

Cristina si Marian sunt împreună de 23 de ani și căsătoriți de aproape 18. Au împreună trei fiice. Pasiunea lor este călătoria, iar o experiență ca „Hai că poți!” se înscrie perfect în spiritul lor de aventură.

Alex (35) și Roxi (38)

Roxi și Alex formează un cuplu de 13 ani și sunt căsătoriți de un deceniu. Viața în familie este pentru ei o sursă permanentă de veselie, mai ales că au două fetițe superbe. Cu siguranță livingul familiei se transformă adesea în teren de joacă, dar rămâne de văzut cum se vor descurca cei doi părinți la probele „Hai că poți!”.

Citește și: Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială” - wowb

Citește și: Cutremurător! Vlad Băltățeanu ar fi recunoscut ÎN FAȚA PSIHIATRULUI ce s-ar fi întâmplat, de fapt, între el și tânăra de 28 de ani: "Am luat-o în mână și am lovit-o. Am vrut să dau în ea cu..." - radi

Larisa (23) și Cristi (23)

Larisa și Cristi sunt căsătoriți de aproape un an și s-au cunoscut pe când erau colegi de liceu. În prezent, cei doi locuiesc în Chitila, împreună cu fratele mai mic al lui Cristi, pe care îl îngrijesc de când au devenit cuplu. Dacă ar câștiga premiul de 25.000 de lei, cei doi ar dori să îl investească în casa în care locuiesc împreună. Cum se vor descurca Larisa și Cristi pe platoul de filmare rămâne de văzut!

Nu pierdeți în această seară, de la ora 21:00, la Kanal D, premiera show-ului „Hai că poți!”, o emisiune pentru întreaga familie, în care bucuria competiției se împletește cu umorul și provocările amuzante. În fiecare ediție a emisiunii un cuplu va câștiga 25.000 de lei, dar toți concurenții și telespectatorii vor avea parte de un cocktail generos de bună dispoziție.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Claudia Ghițulescu a făcut anunțul emoționant de ziua ei de naștere: „Mulțumesc divinității.”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”

Cutremurător! Vlad Băltățeanu ar fi recunoscut ÎN FAȚA PSIHIATRULUI ce s-ar fi întâmplat, de fapt, între el și tânăra de 28 de ani: "Am luat-o în mână și am lovit-o. Am vrut să dau în ea cu..."

Detalii tulburătoare despre moartea suspectă a Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Calendar ortodox 16 noiembrie 2026. Cine a fost Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, pomenit luni de Biserica Ortodoxă

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro