Cine este Vlad Zamfirescu. "Nu-mi spun ei chiar tot, deja au mici secrete pe care le e jenă să mi le împărtășească.”

Cine este Vlad Zamfirescu

Află din rândurile de mai jos tot ce trebuie să știi despre Vlad Zamfirescu!

Vlad Zamfirescu, în vârstă de 49 de ani, se numără printre cei mai cunoscuți și apreciați actori și regizori de teatru și film din țara noastră. Acesta este, de asemenea, manager la Teatrul Bulandra.

Ce studii are Vlad Zamfirescu

Cine este Vlad Zamfirescu [Sursa foto: Facebook]

Actorul a absolvit în anul 1997 Academia de Teatru şi Film “I.L.Caragiale”, devenind mai târziu un regizor cunoscut. În 2019 a primit Premiul Gopo pentru debut regizoral, iar în 2009 a câștigat Premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Viața amoroasă a lui Vlad Zamfirescu

Cine este Vlad Zamfirescu [Sursa foto: WOWbiz]

Vlad Zamfirescu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Diana Roman, în vârstă de 32 de ani. Cei doi s-au căsătorit civil în acest an, la aproape un an de când s-a aflat că actorul a divorțat de fosta lui soție, Mihaela, cu care are doi copii. Regizorul de teatru a fost împreună cu fosta parteneră de viață timp de 26 de ani, dintre care 21 au fost căsătoriți. Diana Roman, noua soție a lui Vlad Zamfirescu, este fiica celebrului regizor Adrian Roman. 

Cine este Vlad Zamfirescu [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Dar nu pentru asta se apreciază, ci pentru stabilitate, pentru siguranță, pentru încredere, pentru onestitate.” Motivul pentru care Florin Zamfirescu nu vrea să se căsătorească

Cine sunt copiii lui Vlad Zamfirescu

Cine este Vlad Zamfirescu [Sursa foto: Facebook]

Vlad Zamfirescu are din căsnicia anterioară doi băieți, Ștefan, în vârstă de 14 ani, și Matei, în vârstă de 16 ani. Din spusele actorului, aceștia îi moștenesc talentul actoricesc și vor să urmeze aceeași cale. În cadrul Știrilor Kanal D, Vlad Zamfirescu a făcut mărturisiri despre relația cu băieții lui. 

„Mă înțeleg foarte bine cu ei; Nu-i împing neapărat spre meseria asta (n.r. – de actor), au dat casting și au fost aleși; am văzut că pe platou s-au descurcat destul de bine, erau, cumva, în elementul lor. Le-a plăcut, să vedem ce-or face pe viitor. Nu vreau să-i împing, neapărat, pe drumul asta! (…) Îmi place să cred că suntem foarte buni prieteni și încerc să comunic, să vorbim, să-mi spună ofurile lor… Nu-mi spun ei chiar tot, deja au mici secrete pe care le e jenă să mi le împărtășească (…) Din aproape în aproape, încerc să văd dacă fac față”, a mărturisit Vlad Zamfirescu la Kanal D.

De asemenea, Vlad Zamfirescu a discutat deschis despre păstrarea tradiției, actoria, din tată în fiu.

Citește și: ȘOC în „Casa iubirii”! Moldo riscă ELIMINAREA! De necrezut ce reacție are Kira: „Ne despărțim...”- kanald.ro

Citește și: Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan- stirilekanald.ro

„Așa a fost să fie! De mic am fost aproape de scenă (…) Pe cei mici i-am luat la câteva spectacole și le-a plăcut! Nu i-am dus foarte mult! Să vedem dacă vor mai dori să mai meargă, am să îi mai iau.”, a spus actorul.

Citește și: Vlad Zamfirescu a divorțat de soția sa, Mihaela, după 26 de ani de căsnicie!

Copilăria lui Vlad Zamfirescu

Cine este Vlad Zamfirescu [Sursa foto: WOWbiz]

Cu toate că a recunoscut că nu și-a petrecut destul timp în compania copiilor săi, Florin Zamfirescu, tatăl lui Vlad Zamfirescu  se simte mândru de realizările lui Vlad și Ștefana, sora acestuia. Chiar dacă nu a fost mereu prezent în viața lor pe parcursul copilăriei, cei doi copii nu i-au adus niciodată reproșuri marelui actor.

„Îmi iubesc copiii fără limite, chiar dacă nu m-am ocupat de ei. Am făcut multe împreună, dar de ei se ocupau bunicii, nici măcar mamele. Mai vine Vlad pe la mine, rămâne și doarme, că nu reușim să ne vedem așa de des. Ștefana a crescut la Severin, cu bunica, iar Vlad la Tg Mureș până la 12 ani când a cerut să vină la mine, până atunci nu mi-l dădeau. Am stat mereu în umbra lor, să nu aibă anumite apucături, dar nu le-am ținut mâna să facă cerculețe și bastonașe. S-au făcut actori amândoi și nu m-au acuzat niciodată, știu că asta a fost meseria mea și mă înțeleg foarte bine. Ștefana e cu copiii ei tot timpul, deși are o activitate extraordinară, este un fel de miracol. Mă laud cu amândoi pentru că am de ce, dar nu am fost un tată bun, gena a fost bună”, a mărturisit actorul Florin Zamfirescu într-un interviu acordat fanatik.ro.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Vlad Zamfirescu a divorțat de soția sa, Mihaela, după 26 de ani de căsnicie!

Cine este prietena ta cea mai bună, în funcție de zodie

Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026

Moldo face o MĂRTURISIRE INCENDIARĂ în faţa prezentatoarei TV, dezvăluind totul despre Ahmed și Veronica. Secretul lor a ieșit la iveală sub privirile tuturor, iar reacţiile din platou sunt DE NECREZUT. Andreea Mantea: "Care este scuza?" 

Alina Sorescu, copleșită de emoții, în cadrul emisiunii „În Oglindă”. Cine a salvat-o după divorț: „Acum mă simt în acel punct”

Sâmbătă, de la ora 14:45, la ”ROventura”, călătorie de neuitat pe plaiuri vrâncene

Tragedie într-o școală din Rusia. Un elev de 10 ani a fost ucis de un coleg de 15 ani. Criminalul a filmat atacul