Află din rândurile de mai jos tot ce trebuie să știi despre Saveta Bogdan!
Saveta Bogdan, în vârstă de 79 de ani, se numără printre cele mai populare și îndrăgite cântărețe de muzică populară din țara noastră. Află din rândurile de mai jos tot ce trebuie să știi despre această!
Ce studii are Saveta Bogdan
Saveta Bogdan este o cunoscută interpretă de muzică populară, originară din Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud. Aceasta a studiat la Școala de Artă, secția Canto popular și a devenit cunoscută odată cu participarea la numeroase emisiuni și ansambluri populare din țara noastră.
Viața sentimentală a Savetei Bogdan
În spatele carierei sale de succes se află o viață marcată de abuzuri, umilințe și suferințe ascunse. Primul soț al Savetei a intrat în viața ei când avea doar 16 ani, iar căsătoria s-a transformat rapid într-un coșmar. Dependent de alcool, acesta o lovea și o umilea constant.
„La 18 ani m-am măritat cu el. Ce supărare le-am făcut părinților… Eu eram îndrăgostită, am sărit peste gard, a venit și m-a luat cu bicicleta la el acasă.
Crezând că va găsi liniștea, Saveta s-a recăsătorit, dar nici al doilea mariaj nu i-a adus fericirea. Timp de aproape 30 de ani, a trăit într-o relație în care era manipulată psihic, iar soțul influențat puternic de propria mamă, i-a interzis să mai facă al doilea copil. În cele din urmă, infidelitățile acestuia au dus la destrămarea căsniciei.
„Primul a murit devreme, iar cu al doilea soț am stat aproape 30 de ani. Era foarte inteligent, era un tip deștept, știa șapte limbi străine. Era deștept rău, dar nu era un bărbat frumos, nici înalt. Mă tortura inteligent, se juca cu mintea mea. „A fost foarte gelos, dar la început nu a fost, când m-a luat de nevastă. Îl deranja că mă duc la spectacole și că nu i-am mai făcut un copil. Nu mă putea suferi. Dacă puneam aici o cană, o muta cum voia ea. El ținea cu mamă-sa, așa sunt băieții. Am încercat să-l întorc, dar tot ce a făcut el a vrut. Mă duceam să cânt, iar ea spunea: „a plecat pasărea de noapte”. Dar banii pe care îi aduceam îi plăceau”, a declarat ea, pentru aceeași sursă menționată anterior.
Pe plan sentimental, a mai existat o șansă de dragoste, mai precis cântărețul Gheorghe Turda a cerut-o de soție. Însă, Saveta a refuzat, hotărâtă să nu mai intre într-o relație care i-ar fi putut aduce din nou suferință.
„Gheorghe Turda m-a cerut de nevastă, dar nu am vrut să mă mărit. Am zis că nu îmi trebuie măritat, pentru că mă despărțisem de fostul soț. Dar m-a cerut în căsătorie Turda, a recunoscut. Dar am zis că nu, nu mă mărit. Nu că nu mi-a plăcut de el, pentru că era un bărbat foarte frumos și este și acum, arată bine, dar nu m-am gândit să mă mărit niciodată cu un coleg”, a mai spus ea.
Copilăria Savetei Bogdan
De asemenea, Saveta își amintește copilăria ca pe o perioadă fericită și plină de iubire, pentru că mama ei îi făcea costum popular nou în fiecare an de ziua ei, iar fiind singura fată între patru frați, era răsfățata familiei. Își aduce aminte și de iernile grele, cu zăpezi mari, când mergea cu sania și se întorcea acasă cu țurțuri de gheață pe ea.
„În copilăria mea, mama îmi făcea costum popular nou de ziua mea de naștere. Mama mă iubea foarte mult. Eram singura fată între patru băieți și mama nu mai știa ce să-mi mai facă de bucurie, să fiu mulțumită. Părinții țin foarte mult la fete. Pe atunci, iernile erau cu zăpadă. Erau zăpezile acelea mari! Mergeam să mă dau cu sania și veneam înapoi acasă cu țurțuri de gheață pe mine, atât de frig era! Eu fiind născută în ianuarie, pe data de 16 ianuarie era mereu zăpadă mare de ziua mea de naștere” , a povestit artista, potrivit viva.ro