Cine este Nicolae Datcu. ”Mergeam pe câmp să pasc vaca şi cântam de unul singur sau şi cu alţi copii, pe care îi puneam să fie spectatorii mei.”

Cine este Nicolae Datcu. ”Mergeam pe câmp să pasc vaca şi cântam de unul singur sau şi cu alţi copii, pe care îi puneam să fie spectatorii mei.”
Cine este Nicolae Datcu

Nicolae Datcu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați interpreți de muzică populară de la noi din țară.

Nicolae Datcu, în vârstă de 45 de ani, se numără printre cei mai îndrăgiți artiști de muzică populară din România. Cântărețul a intrat în atenția publicului în momentul în care și-a arătat talentul de a imita nenumărați artiști, precum Irina Loghin şi Benone Sinulescu, idolii săi din copilărie.

Ce studii are Nicolae Datcu

Interpretul a învățat la Liceul Economic, iar în paralel a urmat cursurile la Școala Populară de Artă la îndemnul unei persoane apropiate.

De asemenea, Nicolae Datcu a terminat studiile Facultății de Arte ”Pedagogie Muzicală și Teatru Muzical”.

”Se punea problema să învăț o meserie, așa că am fost la Liceul Economic, dar nu s-a lipit nimic de mine, deși mi-am luat nevastă economist. Îmi plăcea mult ideea de a deveni artist, dar toți îmi ziceau că e greu, că n-am să pot, că trebuie să am pile, iar cineva m-a sfătuit: „Mergi la Școala Populară de Artă, să vezi măcar dacă ai aptitudini”.

Am dat examen şi am luat, așa că am urmat cursurile în paralel cu liceul, iar după aceea am urmat Facultatea de Arte, „Pedagogie Muzicală şi Teatru Muzical”, a spus artistul, în cadrul unui interviu.

Citește și: Cine este Simona Florescu. „N-am ştiut ce vârstă are Dichi până ne-am căsătorit. Nu l-am întrebat. La Starea Civilă am văzut câţi ani are!”

Cine este Nicolae Datcu[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Copilăria lui Nicolae Datcu

Nicolae Datcu provine din Buzău, Pietroasele, dintr-o familie numeroasă cu cinci frați. Încă de la o vârstă fragedă s-a mutat cu familia sa la București, însă vacanțele le petrecea la bunicii săi. Din spusele artistului, familia sa obișnuia să asculte muzică populară, iar din acel moment s-a îndrăgostit iremediabil de acest gen de muzică.

Acesta și-a amintit de un moment din copilărie, acela că îi plăcea să cânte de unul singur când ducea vaca la păscut. De asemenea, Nicolae Datcu a mărturisit că îmbracă fusta lungă a mamei sale, lua tocuri în picioare și un deodorant în mână pentru a cânta ca Romica Puceanu.

”Sunt originar din Buzău, Pietroasele. La vârsta de 7-8 ani m-am mutat cu părinții şi cei cinci frați la București, dar toate vacanțele mi le-am petrecut în provincie, cu bunicii mei.

Părinții şi bunicii mei ascultau muzică populară, şi uite așa m-am îndrăgostit şi eu de ea. Mergeam pe câmp să pasc vaca şi cântam de unul singur sau şi cu alți copii, pe care îi puneam să fie spectatorii mei, cum vedeam eu la televizor că făcea Benone Sinulescu sau Irina Loghin, care sunt idolii mei. Altădată îmi amintesc că mă îmbrăcam cu o fustă lungă de-a mamei, îmi puneam pantofi cu toc, luam un deodorant pe post de microfon şi cântam ca Romica Puceanu cât mă țineau plămânii.
Făceam adevărate reprezentații în fața oglinzii.”
, a mai precizat el.

Citește și: Cine este Nisa Sofia Aksongur, micuța Melek din serialul "Instinct de mamă", difuzat la Kanal D2. Telespectatorii cu siguranță și-o amintesc

Cine este Nicolae Datcu[Sursa foto: Facebook]

Cum s-a cunoscut Nicolae Datcu cu soția lui

Cântărețul de muzică populară a făcut pasul cel mare alături de aleasa inimii după vârstă de 30 de ani.

Întrebat cum s-a cunoscut cu soția lui, Nicolae a mărturisit că a fost invitat să cânte la o nuntă la care se afla și ea, astfel că ulterior au stabilit o întâlnire prin intermediul mătușii sale. Un an mai târziu, cei doi s-au căsătorit și au făcut un copil. Mai mult decât atât, artistul a dezvăluit că soția sa nu se dădea în vânt după el înainte să îl cunoască, deoarece nu asculta deloc muzică populară.

Citește și: Apar modificări la noua lege a pensiilor care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024: Pensionarii români stabiliți în străinătate vor trebui să trimită certificatul de viață semestrial- kanald.ro

Citește și: A uitat că e în timpul programului și a mers la întâlnire! Un jandarm a fost prins în timp ce se săruta cu o minoră, chiar de fostul iubit al acesteia- stirilekanald.ro

”Eu m-am căsătorit târziu, după 30 de ani. Am cântat la o nuntă la care era invitată şi soția mea, m-a plăcut, am stabilit o întâlnire prin intermediul mătușii sale, care e colega mea la ansamblu, şi totul a fost pe principiul: văzut, plăcut, luat, căci peste un an ne-am şi căsătorit, iar apoi am făcut şi un copil. Soția nu asculta deloc muzică populară până să mă cunoască. Soacra mea, în schimb, mă știa foarte bine, şi chiar îi spunea, când era televizorul pornit pe un canal de muzică populară: „Uite, ăsta e Nicolae Datcu, ăsta...”, iar nevastă-mea zicea: „Ia mai dă-i încolo!” şi oprea televizorul. Dar când m-a văzut la nuntă m-a plăcut.”, a spus artistul, potrivit unui interviu taifasuri.ro

Cine este Nicolae Datcu[Sursa foto: Facebook]

Nicolae Datcu, dezvăluiri din perioada armatei

Nicolae Datcu a fost sfătuit de Valeria Arnăutu să meargă la Ansamblul Ciocârlia, pentru că acolo se afla o unitate de jandarmi unde se făcea armata, artiștii fiind repartizați acolo. Astfel, interpretul a stat în unitate timp de doua săptămâni până a depus jurământul, iar după visul i-a fost îndeplinit deoarece ajunsese să cânte la recepții, să meargă în turnee și să susțină spectacole în toată țara.

”La început am fost disperat. Imaginează-ţi unul ca mine, care abia începuse cariera, să plece în armată... Dar salvarea mea a venit dinspre Valeria Arnăutu, care mi-a zis: „Vezi că la Ansamblul Ciocârlia este o unitate de jandarmi şi se face armata, cântăreții sunt repartizați acolo”. Am stat în unitate două săptămâni până am depus jurământul, iar după perioada asta am trăit un adevărat vis. Cântam la recepții, am mers în turnee, în spectacole în toată ţara cu artiști de renume: Mioara Velicu, Steliana Sima, Angela Moldovan... nu ne ajung câteva ceasuri să-i enumăr pe toți. A fost un an minunat, dar, ca orice lucru frumos, stagiul s-a terminat, iar eu am zis că mor fără Ciocârlia.”, a mai menționat el.



Citește și:

Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice

Romică Țociu, despre separarea de Cornel Palade. Cei doi formează un cuplu pe scenă de mai bine de 30 de ani

IMAGINILE HOT cu Nicoleta Luciu care au ridicat pulsul bărbaților! Vedeta arăta TOT cândva!

Andreea Marin și Mihai Petre, filmați într-un hotel! Cum au fost surprinși cei doi?! Imaginile au ajuns pe internet

De ce s-au certat, de fapt, Adda și CRBL: ”M-a durut foarte tare, am suferit mult”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Meserii căutate fără Bac. Ce joburi poți face, în 2024, dacă nu ai luat diploma de Bacalaureat

Închis pentru viol, un elev a luat 10 la BAC. Povestea tânărului care visează să dea la Drept după ce își ispășește pedeapsa: „Viitorul meu merită mai mult efort”


Cookies