Cine este Mihaela Bilic. "Aveam o ușoară senzație de neîmplinire!”

cine este mihaela bilic
Mihaela Bilic este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști de la noi din țară

Mihaela Bilic este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști de la noi din țară. Însă știați că aceasta a avut o relație de 13 ani de zile?

Aflați din rândurile următoare cine este mai exact   Mihaela Bilic, ce vârstă are aceasta, dar și de studii deține. În plus, descoperiți și care a fost motivul separării sale de partenerul său de viață, Constantin Stan, dar și cum a fost acea perioadă mai exact.

 

Ce vârstă are Mihaela Bilic

Mihaela Bilic s-a născut pe data de 26 mai, în Câmpina. Prin urmare, în prezent, are frumoasa vârstă de 52 de ani.

mihaela bilic varsta
Mihaela Bilic este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști de la noi din țară[Sursa foto: Instagram]

 

Ce studii are Mihaela Bilic

Atunci când vine vorba despre studii, se pare că Mihaela Bilic  a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, din Bucureşti, devenind astfel, medic specialist în anul 2002.

La distanță de șase ani, aceasta a devenit medic primar în specialitatea diabet, nutriţie şi boli metabolice. Mihaela Bilic deține și studii post-universitare, urmând cursurile unui masterat în psihonutriţie, din Paris, în anul 2013.

mihaela bilic studii
Mihaela Bilic este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști de la noi din țară[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Cine este Alina Radi. „Sunt mamă și solistă”

 

Cine este Mihaela Bilic

Mihaela Bilic  este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști de la noi din țară. Aceasta este prezentatoarea unei emisiuni TV cu și despre sănătate, în prezent.

În plus, de-a lungul timpului, Mihaela Bilic a scris și câteva volume de nutriție. Astfel, în anul 2007 a publicat „Trăiesc, deci mă abțin”, iar odată cu trecerea timpului a scris și cartea de nutriție „Sănătatea are gust’, care era dedicată întregii familii.

mihaela bilic
Mihaela Bilic este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști de la noi din țară[Sursa foto: Instagram]

 

Mihaela Bilic a avut o relație de 13 ani

În ciuda faptului că planul profesional și cariera  Mihaelei Bilic merg din ce în ce mai bine, se pare că pe plan personal, lucrurile nu se află pe aceeași lungime de undă. Astfel, Mihaela Bilic se pare că nu s-a căsătorit niciodată, deci a avut o relație de lungă durată, mai exact de 13 ani, cu un alt medic cunoscut de la noi din țară, pe nume Constantin Stan.

Citește și: Ce se întâmplă cu relația dintre Ahmed și Veronica: „Nu-mi place cum ești”. Aflați ce se va întâmpla între cei doi concurenți din „Casa iubirii”, în ediția de marți, 23 decembrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante- stirilekanald.ro

În ciuda faptului că la acea vreme, Mihaela Bilic  nu a dezvăluit care a fost motivul separării de partenerul sau de viață, în urmă cu ceva timp, aceasta a explicat în cadrul unui interviu, care au fost, de fapt, motivele.

„Cred că fiecare dintre noi a evoluat. El, dacă vrei, a ajuns la apogeul carierei lui. Eu l-am sprijinit foarte mult și apoi am tras concluzia că am ajuns într-un impas în relație, poate criza femeii de 40 de ani, și aveam o ușoară senzație de neîmplinire. Am considerat că am nevoie de mult mai mult timp și de lucruri care să nu mă distragă în exterior, astfel încât să găsesc răspunsul la întrebările mele personale. De la carieră și până la ce anume mă face pe mine fericită”, a declarat Mihaela Bilic.

Astfel, perioada în care a decis să pună punct relației sale cu partenerul său, Constantin Stan, a reprezentat pentru  Mihaela Bilic, o adevărată provocare. Se pare că după despărțire, Mihaela Bilic a avut parte de o perioadă cu adevărat grea, care a durat chiar câțiva ani. Timp în care a trecut prin fel de fel de stări, de la agonie la extaz, însă într-un final, Mihaela Bilic a reușit să o depășească și să se asculte mult mai des, descoperind astfel, treptat, și cine este ea cu adevărat.

Au urmat niște ani intenși și zbuciumați, în care a fost pe viață și pe moarte, în care am petrecut și momente de disperare când am stat și am plâns pe covor, și momente de fericire intensă, în care am descoperit cine sunt, în care am avut și certitudini, și îndoieli, în care am făcut curățenie generală în interior și am învățat să mă ascult, fiindcă nu știam mai nimic despre mine ”, a mai spus aceasta.

mihaela bilic nutritie
Mihaela Bilic este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști de la noi din țară[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Cine este Emil Rengle. "La 6 ani părinții au descoperit că mă dădeam cu capul de podea în camera mea."



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este Dragoș Bucur. „Mi-am dat seama că ceva e neînregulă cu mine!”

Ce trebuie să faci neapărat în 2025, în funcție de zodie! Mai ai doar câteva zile la dispoziție

Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”

Mesajul lui Fuego în Ajun de Crăciun stârnește nostalgie printre internauți. CE A OBSERVAT îndrăgitul artist despre sărbători te va face să zâmbești și să suspini în același timp: "Fiecare are ceva de făcut, iar asta pune o lume întreagă în..."

“Am iubit un trandafir”, un nou serial turcesc tulburător, din 10 ianuarie, la Kanal D2

„Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, a doua ediție specială de Crăciun, pe 25 decembrie

Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies