Cine este Dinu Maxer. "Artistul, prin definiție, e frustrat"

Dinu Maxer
Dinu Maxer

Iată, din rândurile următoare, cine este și cu ce se ocupă Dinu Maxer.

Dinu Maxer, născut pe data de 27 noiembrie 1974, este un cunoscut artist din țară, cu o carieră de succes și apreciat pentru fiecare apariție a sa pe scenă. Acesta a terminat Școala de Muzică și Școala Populară de Artă, ambele la secția pian. Ulterior, a învățat la Liceul “CA Rosetti” din Capitală și a absolvit studiile Facultății de Medicină Generală la “Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila”. Cu siguranță nu foarte multe persoane știu acest aspect despre el, însă a lăsat această meserie deoparte pentru a se dedica în totalitate scenei.

Debutul său în carieră a fost în anul 1996, iar numele său de scenă era Doctor M.D. Acesta este cel care a înființat trupa AXXA, dar care s-a destrămat în 2004. A petrecut cinci ani în această trupă ca orchestrator, textier, compozitor, având un vast repertoriu. Chiar dacă trupa înființată s-a destrămat, Dinu și-a continuat cariera de succes, având numeroase evenimente private, iar acesta a fost și prezentator TV pentru câteva emisiuni.
În cadrul unui interviu, artistul a vorbit și despre anumite frustrări din carieră.  „Din fericire, nu mă mai frustrez și nu mai sunt invidios pentru că am respectat ceea ce Dem Rădulescu spunea într-un interviu similar. „Nu te uita în sus dacă vrei să fii fericit.” Am încercat de fiecare dată. „Uită-te în jos ca să fie ok.” Eu trăiesc din frustrarea asta că nu am reușit din muzică să fac mai mulți bani.
Pentru că asta era explicația pe care vreau să o dau. De ce nu medicină de familie, ci artist. Pentru că la momentul de față câștig la nivelul unui medic de familie.”
, a povestit Dinu Maxer.

Dinu Maxer
Dinu Maxer[Sursa foto: Facebook]

Acesta a mai vorbit și despre succesul avut odată cu înființarea trupei AXXA.  „Orice artist este un frustrat. Cei care sunt cunoscuți și nu sunt pe radio au frustrările lor.

Cei care sunt pe radio, dar nu sunt cunoscuți, treci pe lângă ei și nu știi cine sunt, au frustrările lor. Orice artist are frustrarea lui. Un exemplu banal, dar care este extrem de edificator. Toți suntem frustrați. Artistul, prin definiție, e frustrat. Chiar dacă el este top în momentul acesta, ceva îi lipsește și ar vrea să fie și acolo. Imaginează-ți, Queen a avut un singur nr. 1 și după a fost anulat pe piața americană. 
Eu am fost primul producător care a cântat pe voci. Eu, când am făcut trupa, Axxa, am vrut ca fiecare băiat să fie pe voce, cu studii muzicale, și să putem să cântăm pe voci. A fost prima trupă dance. Adrian Despot a venit la mine și a zis să continuăm pe zona aceasta, eu nu-l cunoșteam când a venit să-mi spună asta. După care am văzut ce om de muzică este.
Mi-am dat seama cât de importantă a fost aprecierea lui.”,
a mai spus artistul.

Cum arată viața sentimentală a lui Dinu Maxer

Citește și: Ce defecte au descoperit Dinu Maxer și Magdalena Chihaia unul la celălalt, la începutul relației? „S-a pliat astfel încât să nu mai facă.”

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Dinu Maxer și Magdalena Chihaia
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Magdalena Chihaia, cel mai mare fan al lui Dinu Maxer, încă de pe vremea când acesta făcea parte din trupa AXXA: „Am fugit din Mamaia la un concert de-al lor în Neptun.”

Deși formau un cuplu apreciat și solid în țară, Deea și Dinu Maxer au ales să divorțeze după 18 ani de relație, iar despărțirea a luat prin surprindere pe toți cei care îi cunoșteau pe cei doi. Artiștii au împreună doi copii. Datorită faptului că mereu au fost deschiși cu întreaga comunitate creată în online, cei doi au fost sincer cu privire la schimbările care urmează în viața lor și și-au dorit la acel moment să le fie respectată decizia. Chiar dacă a trecut printr-un divorț, Dinu Maxer iubește din nou și nu ezită să-și afișeze relația ori de câte ori are ocazia. Magdalena Chihaia este cea care a reușit să-l facă pe artist să îi pună inelul pe deget, iar acesta a povestit, în cadrul interviurilor, cum a fost prima întâlnire cu ea, dar și cum au ajuns să înceapă o nouă viață împreună.  “Viața uneori e mai importantă decât tine. Destinul sau energiile. Cred mult în energie și în gândurile materializate. Noi am început ca prieteni. (Nr. El și Magda). Ne-am cunoscut în martie, mai era puțin timp până când trebuia semnat divorțul, așa ne-am cunoscut. Nu s-a întâmplat nimic între noi. A fost o flacără pe care am stins-o imediat, pentru că nu divorțasem încă și nu se știa, în primul rând. Nu se știa că divorțez, s-a știut doar în momentul în care am semnat actele. Nu am vrut să se păteze finalul de relație. Pentru că prima știre ar fi fost “Dinu Maxer a înșelat-o pe Deea”. Nu mi-ar fi plăcut chestia asta, iar atunci am trecut într-o relație de prietenie. Ea m-a ajutat într-un proiect, după care a început și mi-a deschis ușa în zona latino. Știam de ea, ea fiind profesoară și plăcându-i zona.”, a povestit Dinu Maxer.

Citește și: Rezultate Loto 6 din 49 joi, 22 mai 2025: Numerele extrase astăzi- Joker, Noroc LIVE. Report de peste 1,54 milioane de lei la Loto 6/49- kanald.ro

Citește și: „Sunt distrusă” Mama Denisei, tânără care a dispărut fără urmă în Italia, face mărturii cutremurătoare! Ce au găsit oamenii legii în frigiderul victimei! Noi detalii schimbă cu totul cursul anchetei- stirilekanald.ro

Dinu Maxer și Magdalena Chihaia
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia[Sursa foto: Facebook]

Cererea în căsătorie a foste neașteptată, iar Magdalena Chihaia a vorbit, în cadrul unui interviu, despre cum a fost întreg momentul. „A fost un amalgam de sentimente. Îmi doream, nu mă așteptam să fie acolo, m-a impresionat, m-a luat așa cu totul. Nu mă așteptam să fie familia de față, nu mă așteptam ca mama să știe înaintea mea, deoarece nu s-a mai întâmplat niciodată acest lucru. A fost cu atât mai emoționant faptul că ai mei sunt și în vârstă și pentru ei a fost ceva ieșit din comun. Dacă până acum îl vedeau ca pe băiatul lor, acum îl văd mai sus decât băiatul lor. Oricum îl divinizează ai mei și l-au divinizat încă de la început. Au văzut și o transformare la mine că sunt mult mai zen de când sunt cu Dinu. Aveam acea neliniște de necompletare. Degeaba faci lucruri frumoase dacă nu ai cu cine să le împărtășești, degeaba muncești până nu mai poți dacă te duci acasă și nu te așteaptă nimeni. Automat erau goluri, era un gol foarte mare.”, a spus Magdalena Chihaia.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Magdalena Chihaia, despre diferența de vârstă dintre ea și Dinu Maxer! Declarațiile emoționante despre relația lor: „Dinu parcă este copilul mamei mele.”

Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO

L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV

Cine este tânăra acuzată că i-ar fi vândut substanțe interzise lui Rareș Ion, tânărul mort din cauza unei supradoze. Detalii șocante din anchetă

Laurette și-a scos implanturile mamare. Ce a făcut-o pe vedetă să ia această decizie. „Nu vă spun câtă fericire și bucurie simt pentru că am renunțat.”

Ce studii are Lucreția Preda de la „Tempting Fortune România”. Iată cu ce se ocupa aceasta înainte de participarea la noul reality show de aventură de la Kanal D

Fostă jurnalistă și copilul ei de 7 ani au căzut de la etaj, în București! Femeia ar fi fost în depresie


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies