Cine este Dan Bittman. „Presa a speculat foarte mult pe subiect!”

cine este dan bittman
Dan Bittman este unul dintre cei mai apreciați cântăreți, compozitori, actori și prezentatori TV, de la noi din țară

Dan Bittman este unul dintre cei mai apreciați cântăreți, compozitori, actori și prezentatori TV, de la noi din țară. Însă știați că acesta are trei copii?

Aflați din rândurile următoare cine este artistul Dan Bittman, ce vârstă are acesta, dar și ce studii deține. În plus, descoperiți și cine sunt ce trei copii pe care acesta îi are cu fosta parteneră de viață, Liliana Ștefan.

 

Ce vârstă are Dan Bittman

Dan Bittman  s-a născut pe data de 29 martie, în București. Prin urmare, în prezent, are frumoasa vârstă de 60 de ani. În plus, acesta este de origine evreiască.

dan bittman varsta
Dan Bittman este unul dintre cei mai apreciați cântăreți, compozitori, actori și prezentatori TV, de la noi din țară[Sursa foto: Facebook]
 

 

Ce studii are Dan Bittman

Atunci când vine vorba despre studii, se pare că Dan Bittman  a absolvit Facultatea de Hidrotehnică, din cadrul Universității Politehnică, din București.

dan bittman studii
Dan Bittman este unul dintre cei mai apreciați cântăreți, compozitori, actori și prezentatori TV, de la noi din țară[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine este Florin Zamfirescu. „Daciana este șansa și norocul vieții mele!”

 

Cine este Dan Bittman

Dan Bittman  este unul dintre cei mai apreciați cântăreți, compozitori, actori și prezentatori TV, de la noi din țară. În plus, acesta este și solistul vocal al formației Holograf, încă din anul 1985.

În ciuda succesului pe care îl are în prezent, debutul său pe o scenă nu a reprezentat atât de mare succes. Se pare că prima dată când a urcat pe o scenă, a fost în anul 1981, alături de prima sa trupă, formația Blitz, însă a fost un moment în care Dan Bittman nu a cântat atât de bine.

La scurt timp, atunci când Dan Bittman  se află la un alt concert alături de trupa sa de la acel moment, Blitz, un membru al trupei Domino l-a remarcat, astfel încât acesta a luat parte

la această trupă, însă vreme de doar un an.

Nu la multă vreme după plecarea sa din trupa Domino, Dan Bittman s-a alăturat trupei Incognito, alături de care a participat la nenumărate turnee, festivaluri și apariții atât la radio, cât și la TV. Cu toate acestea, în anul 1984, trupa s-a destrămat, însa în anul 1985, s-a reunit.

În ciuda acestui fapt, tot în anul 1984, trupa Iris a fost părăsită de doi membrii, motiv pentru care aceasta avea nevoie și de vocalist, moment în care a apărut Dan Bittman.

Însă la un an distanță,  Dan Bittman  a decis să se alăture formației Holograf, în rolul de vocalist. De atunci și până în prezent, Dan Bittman a luat parte la compunerea a peste zece albume de studio, dar și la nenumărate duete, atât pe scenă, cât și în studiourile de înregistrare.

dan bittman copii
Dan Bittman este unul dintre cei mai apreciați cântăreți, compozitori, actori și prezentatori TV, de la noi din țară[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce se întâmplă cu relația dintre Ahmed și Veronica: „Nu-mi place cum ești”. Aflați ce se va întâmpla între cei doi concurenți din „Casa iubirii”, în ediția de marți, 23 decembrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante- stirilekanald.ro

 

Dan Bittman are trei copii cu fosta partener ă

Deși nu mai este un secret de multă vreme, totuși în prezent, nu toată lumea știe că  Dan Bittman  are trei copii, mai exact trei băieți, din relația pe care a avut-o cu fosta sa parteneră, Liliana Ștefan, cu care a fost împreună timp de 25 de ani, deși nu au fost niciodată căsătoriți.

Cu toate acestea, artistul a dorit să-i țină pe Alexandru, Patrick și Mark Nicolas Bittman, departe de ochii curioșilor. În ciuda faptului că nu mai este într-o relație cu mama copiilor săi,  Dan Bittman  rămâne în continuare un tată responsabil și păstrează o relație foarte bună cu fosta sa parteneră.

Atunci când vine vorba despre viitorul copiilor, se pare că Mark și Alex, sunt pasionați de muzică, în timp ce Patrick își dorește să devină om de afaceri.

„Liliana Ștefan nu mai este partenera mea de viață. Presa a speculat foarte mult pe subiect. A trebuit să ne despărțim, am încercat să o facem cât s-a putut de civilizat. Nu vorbesc cu plăcere despre această despărțire, pentru că este și mama copiilor mei”, a declarat Dan Bittman, la acea vreme.

dan bittman wikipedia
Dan Bittman este unul dintre cei mai apreciați cântăreți, compozitori, actori și prezentatori TV, de la noi din țară[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine este Dragoș Bucur. „Mi-am dat seama că ceva e neînregulă cu mine!”



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este soția lui Florin Zamfirescu. „Ea tot ce face, face perfect!”

Ce trebuie să faci neapărat în 2025, în funcție de zodie! Mai ai doar câteva zile la dispoziție

Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”

Mesajul lui Fuego în Ajun de Crăciun stârnește nostalgie printre internauți. CE A OBSERVAT îndrăgitul artist despre sărbători te va face să zâmbești și să suspini în același timp: "Fiecare are ceva de făcut, iar asta pune o lume întreagă în..."

“Am iubit un trandafir”, un nou serial turcesc tulburător, din 10 ianuarie, la Kanal D2

Veronica izbucnește în lacrimi după ce s-a întâlnit cu familia lui Ahmed. Ce a pățit concurenta „Casa iubrii”

Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies