Iată, din rândurile următoare, cine este Alina Pușcău și cu ce se ocupă.
Alina Pușcău este un model de talie internațională, care trăiește în Los Angeles, Statele Unite ale Americii. Aceasta a studiat actoria și a făcut mai multe cursuri de dezvoltare personală în America, iar ulterior, traiectoria profesională a făcut-o să apară în numeroase filme de la Hollywood. Când vine vorba despre copilăria ei, aceasta a fost una grea și tristă, marcată de violențe, așa cum aceasta a povestit în cadrul unor interviuri, deoarece tatăl său obișnuia să o bată pe mama ei și a trăit într-un mediu în care auzea adesea jigniri. I-a fost aproape mamei sale și a convins-o să divorțeze, iar cele două au rămas apropiate și s-au sprijinit de fiecare dată când au avut nevoie de ajutor reciproc. În momentul în care a cunoscut celebritatea, Alina Pușcaș a dus-o pe mama ei în America și a răsfățat-o pe aceasta cum a știut mai bine.
Cariera ei în lumea modei a început încă de la vârsta de 16 ani, atunci când a câștigat un concurs de renume, fiind rampa de lansare pentru lumea modelelor internaționale. Timp de trei ani a făcut naveta în străinătate pentru a-și urma visul, iar de la 19 ani s-a mutat în America. A cunoscut actori renumiți încă de la vârste fragede și a început să călătorească foarte mult.
Chiar dacă pare că totul din această lume este perfect, munca depusă până să ajungă aici a fost una destul de grea, iar asta nu înseamnă că nu s-a izbit și de numeroase piedici și situații care au făcut-o de foarte multe ori să se gândească înainte ce are de făcut. „Când intri în lumea asta a modellingului la nivel internațional, ai foarte mult egoism și mândrie. Modelele sunt foarte rele, își pun și piedici ca să nu prindă un contract la Victoria’s Secret.Cum arată viața amoroasă a Alinei Pușcău?
Citește și: O nouă relație în showbiz?! Ce se întâmplă între Alina Pușcău și George Piștereanu: „S-a legat ceva magic!”
Citește și: Anunțul momentului pentru români!- stirilekanald.ro
Trecută puțin peste 40 de ani, Alina Pușcău nu este căsătorită și nici nu are copii, iar aceasta a muncit foarte mult întotdeauna și nu și-a găsit partenerul perfect pentru ea, deși a avut și relații cu persoane cunoscute, cum ar fi celebrul actor Vin Diesel. Pe lângă asta, a avut parte de relații toxice, care i-au arătat cât de mult mai are de lucrat la ea și mărturisește că, de fapt, nu s-a îndrăgostit niciodată cu adevărat. „Eu am crezut că în relațiile celelalte am fost îndrăgostită, dar nu am fost, până când nu m-am descoperit pe mine (…) Nu am fost îndrăgostită, mi-am dat seama că toate relațiile pe care le-am avut au fost toxice, dar mi-au arătat ce aveam de lucrat la mine, ca să pot să întâlnesc jumătatea cealaltă, care este exact ca mine”, a mai spus modelul.