Cine este actrița celebră care și-a donat toata averea celor nevoiași; telespectatorii o pot urmări pe micul ecran, la Kanal D

Cine este actrița celebră care și-a donat toata averea celor nevoiași; telespectatorii o pot urmări pe micul ecran, la Kanal D
Cine este actrița celebră care și-a donat toata averea celor nevoiași; telespectatorii o pot urmări pe micul ecran, la Kanal D

Fadik Sevin Atasoy este una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale Turciei și cea care o interpretează cu maiestrie pe Şengül, in serialul “Totul pentru familia mea”, difuzat de Kanal D.

Putini stiu ca actrita este o persoana extrem de generoasa, aceasta a donat acum mai bine de 15 ani toate bunurile pe care le avea în Istanbul celor aflați în nevoie, alegând un stil de viață minimalist, trăind ani de zile în apartamente nemobilate din Berlin, New York, Roma, Edinburgh sau Los Angeles. De altfel, artista glumește și spune că dacă ar fi să aleagă un nume cu care să se prezinte, acesta ar fi <Newberistla>, combinând orașele care și-au pus amprenta asupra dezvoltării sale că artist: New York, Berlin, Istanbul și Los Angeles.

De pe scenele din Istanbul la Broadway- drumul incredibil al actriței Fadik Sevin Atasoy

Mama sa a transformat curtea casei într-o scenă de teatru pentru micuța Fadik Sevin Atasoy și prietenii de la școală și dădea spectacole special concepute pentru cei mici. Deși părinții săi au divorțat pe când ea avea doar șase ani, a menținut o relație apropiată cu ambii, fiind foarte apropiată și de fratele din partea tatălui biologic.

Pe frumoasa și talentata Fadik Sevin Atasoy o puteți urmări seară de seară, de luni până vineri, de la ora 20.00, în rolul ambitioasei Şengül în serialul "Totul pentru familia mea", difuzat la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Lacrimi în prima zi de școală, după moartea lui Alex și Rareș! Omagiul dureros adus de colegi după accidentul cumplit din Suceava: „Ar fi trebuit să fie astăzi aici.”

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Ilie Năstase ar fi fost implicat într-un incident conjugal. Autoritățile au deschis o anchetă

CE A RECUNOSCUT Alexandru în fața camerelor a bulversat-o pe Diana. Având deplină încredere în el, concurenta din Casa Iubirii NU S-A AȘTEPTAT NICIO CLIPĂ la ceea ce avea să audă: "Asta ai vrut? Spune? Îți este..."

Anamaria Prodan a suferit recent o intervenție chirurgicală de urgență la Spitalul Floreasca! Impresara a făcut declarații exclusive despre problemele cu care s-a confruntat

Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro