Începând de duminică, 5 august, seria de documentare „Chipurile României” (n.r. titlul original: „Flavours of Romania”) promite să inspire şi să şocheze în acelaşi timp, pentru că Charlie Ottley, omul Printului Charles, porneşte într-o expediţie pe motocicletă, pentru a captura în imagini spiritul României tradiţionale.
Serialul oferă un portret al regiunilor istorice ale României prin intermediul călătoriei, bucătăriei tradiţionale, culturii specifice fiecărei zone, meşteşugurilor, istoriei şi arată telespectatorilor uimitoare peisaje şi zone naturale protejate din întreaga ţară.
În această aventură, Charlie Ottley întâlneşte bucătari celebri, muzicieni, povestitori, istorici, oameni cu influenţă, ecologişti şi un întreg spectru de oameni simpli care îl vor convinge că România este, încă, cea mai frumoasă şi extraordinară ţară din Europa.
"În trecut, când România a încercat să promoveze turismul erau prezentate mereu aceleaşi lucruri, aceleaşi destinaţii. Am dorit să arăt că fiecare regiune a acestei ţări este frumoasă şi trebuie onorată. Sunt lucruri minunate de văzut indiferent unde mergi dar sunt, deasemenea, şi zone care au nevoie imediată de ajutor şi de a fi protejate înainte de a fi distruse. Prezervând moştenirea naturală şi culturală a României, biodiversitatea de care se bucură, pădurile ancestrale, satele istorice şi monumentele putem să asigurăm un venit sustenabil pentru zonele rurale", declară prezentatorul şi specialistul în ecologie al postului de televiziune "The
British Travel Channel"De la Delta Dunării până în Maramureş, de la graniţa cu Ucraina până la Porţile de Fier, pregătit-va să experimentaţi România aşa cum nu aţi mai făcut-o până acum.
Telespectatorii vor descoperi documentarul „Chipurile României” ca fiind mai puţin incisiv şi mai detaliat decât celelalte din seria Wild Carpathia, presărat cu multe momente înduioşătoare şi cu situaţii umoristice.
Charlie Ottley adaugă: "Nu ştiam la ce să ne aşteptăm, nu poţi plănui chiar fiecare detaliu al călătoriei.
Am fost în situaţii limită în timpul filmărilor, aproape de moarte, şi am avut câteva zile dezastruoase, şi săptămâni în care n-am crezut că vom reuşi să ducem proiectul la bun sfârşit. Este cu siguranţă seria de documentare cu cele mai multe provocări din tot ce am făcut până acum. Dar, pentru toţi cei implicaţi, este cea în care am pus cel mai mult suflet.""Am vrut să facem această serie ca să educăm copiii României şi să arătăm părinţilor ce comori nepreţuite are România şi câtă nevoie este să fie păzite pentru generaţiile viitoare.
Nu rataţi, din 5 august, de la ora 13:00, primul episod al seriei de documentare „Chipurile României”, difuzat numai la Kanal D!