Ce trebuie să știe femeile despre voucherele de vacanță și cu cât trebuie să contribuie pentru a pleca în concediu?

Ce trebuie să știe femeile despre voucherele de vacanță și cu cât trebuie să contribuie pentru a pleca în concediu?

Bugetarii care beneficiază de vouchere de vacanță trebuie să contribuie și ei la achitarea sejurului.

Mai multe schimbări au loc în anul 2025, astfel că românii care își doresc să primească un voucher de vacanță în valoare de 1600 de lei vor trebui să contribuie și ei cu 800 de lei. Astfel, pentru bugetarii care urmează să primească vouchere de vacanță,  trebuie să plătească din salariul lor jumătate din valoare, adică 800 de lei, iar în ceea ce privește amânarea creșterii pensiilor în funcție de inflație până în 2026, Bogdan Hossu este de părere că această decizie va provoca și mai multă nemulțumire în rândul oamenilor.  „Datorită şi patronatului, a rămas că voucherele de vacanță rămân în vigoare, condiția fiind ca din 1.600 de lei să existe o contribuție din salariul propriu al salariatului, ca să obțină voucherul, adică jumătate, 800 de lei. 

Este opţională obţinerea voucher-ului de vacanţă, în sensul că, dacă dai 800 de lei, vei beneficia de voucher, nu dai 800 de lei, nu beneficiezi. Vrei voucherul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei. Le-am spus că nu numai că prorogarea va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală, pentru că practic, conform legii, dacă se aplică de la 1 ianuarie 2026, se aplică pe inflaţia din 2024 nu şi inflaţia din 2023 pe care ei au suportat-o. Noi am anunţat proteste”, a  precizat Bogdan Hossu.

Ce trebuie să știe bugetarii despre voucherele de vacanță, începând din 2025?

Citește și: Scad veniturile din cauza voucherelor de vacanță care nu se mai acordă? Ce schimbări apar în 2025

Vouchere de vacanță [Sursa foto: freepik]

Citește și: Anul 2025 anunță primirea de noi vouchere! Care sunt persoanele care pot beneficia de ele

Totodată, bugetarii trebuie să știe că vor primi voucherele de vacanță doar dacă au salariu net mai mic de 8000 de lei, iar angajații care depășesc acest prag, nu vor mai beneficia de vouchere. Valoarea voucher-ului poate fi folosit doar pentru a acoperi jumătate din costul unui pachet turistic. Astfel, asta înseamnă că un pachet trebuie să coste cel puțin 1600 de lei, iar restul sumei, indiferent de care este aceasta, va fi plătită din buzunarul propriu.  

Vouchere de vacanță [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anul 2025 aduce un nou sprijin pentru românii cu vârsta sub 35 de ani! Statul oferă un sprijin de până la 80% pentru locuințe

Zodii care se atrag ca un magnet. Relații pasionale și chimie irezistibilă

Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?

Veronica face ANUNȚUL despre copil. Cu greu și-a stăpânit emoțiile când a vorbit: "Vreau să fie ceva frumos și să nu-i lipsească nimic". Susținătorii concurentei din Casa Iubirii au așteptat acest moment, iar DEZVĂLUIREA a stârnit multe reacții 

Parfumuri care deschid uși în 2026, în funcție de zodie! Cu siguranță nu vei da greș cu ele

Mesajul emoționant transmis de Andreea Mantea la finalul sezonului 4 „Casa iubirii”: „Mi-aș dori...”

Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat