Ce spune Dana Budeanu despre apariția lui Jennifer Lopez pe scena din București: „N-ați arătat așa nici când v-ați născut.”

Ce spune Dana Budeanu despre apariția lui Jennifer Lopez pe scena din București: „N-ați arătat așa nici când v-ați născut.”
Ce spune Dana Budeanu despre apariția lui Jennifer Lopez pe scena din București: „N-ați arătat așa nici când v-ați născut.”

Jennifer Lopez a acaparat toate privirile în București, la concertul pe care l-a susținut în acest weekend.

Jennifer Lopez reușește de fiecare dată să acapareze toate privirile atunci când urcă pe scenă, iar la 56 de ani, se pare că timpul nu trece peste ea. La toate urcările pe scenă, Jennifer a reușit să uimească, atât prin numerele artistice, cât și prin ținutele pe care le poartă. Mai multe astfel de ținute a avut și în cele aproape două ore de show din București, iar, la un moment dat, chiar a rămas în lenjerie pe scenă, în timpul spectacolului.

A dansat încontinuu și a întors privirile celor care au venit din toate colțurile țării pentru a o vedea. Dana Budeanu a lăsat un scurt mesaj pe rețelele de socializare, la un Instastory, despre Jennifer Lopez.   „Amețitele de la concertul J Lo. Gata, mă, de mâine fac abdomene. Vedeți că are 56 de ani. N-ați arătat așa nici când v-ați născut. Înapoi la frigider și somn!”, a scris creatoarea de modă pe Instagram.

Cum s-au cunoscut Dana Budeanu și Jennifer Lopez

Citește și: Care a fost reacția Dianei Șoșoacă, după concertul lui Jennifer Lopez din Capitală, atunci când a rămas în lenjerie pe scenă: „De 30 de ani aștept clipa.”

Jennifer Lopez
Jennifer Lopez[Sursa foto: PROFIMEDIA]

Citește și: FOTO și VIDEO Apariție de neuitat în București! Jennifer Lopez a ajuns ieri în România, iar astăzi va susține un minunat concert în Piața Constituției! Ce solicitări speciale a avut artista internațională?

Dana Budeanu o cunoaște pe Jennifer Lopez din 2012, atunci când cele două s-au întâlnit prin intermediul Anastasiei Soare, de asemenea, având relații bune cu artista de talie internațională. Aceasta chiar a purtat atunci, la o prezentare de modă, o rochie realizată de Dana Budeanu. La acea vreme, Dana a vorbit, în cadrul unui interviu, despre alegerea făcută de Jennifer Lopez cu privire la rochie.  „Pur și simplu cred că a fost ca o întâmplare, cum a fost și întâmplarea din 2012, când am cunoscut-o pe Jennifer Lopez prin Anastasia și când chiar mi-a purtat și niște

rochii, lucru pe care nu l-am comunicat niciodată. În momentul în care a fost fotografiată, era prezentă la un show și toată lumea a crezut că este o rochie de renume și, de fapt, s-a dat după că nu era, era Dana Budeanu… adică nimeni. Dar ea, da, a ales să poarte asta. Ea pur și simplu a fost atrasă de Dănuța”, a declarat Dana Budeanu.

Jennifer Lopez
Jennifer Lopez[Sursa foto: Shutterstock]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

FOTO și VIDEO Apariție de neuitat în București! Jennifer Lopez a ajuns ieri în România, iar astăzi va susține un minunat concert în Piața Constituției! Ce solicitări speciale a avut artista internațională?

Care este diferența ideală de vârstă într-un cuplu? Psihoterapeuții spun că poate influența satisfacția în relație

Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”

CE I-A DEZVĂLUIT sora lui Lucian Isar unui artist celebru care voia să afle vești despre el și CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ULTIMELE CLIPE ALE VIEȚII SALE e sfâșietor: "Nu s-a lăsat până când a..."

Cum să faci față nopților tropicale. Sfaturile experților

Mesajele transmise de actorii turci după moartea actriței Ece Irtem. Colegii de serial au transmis mesaje sfâșietoare: „Ai fost atât de prețioasă și specială”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro