Ce spune Cornel Păsat despre relația pe care a avut-o cu Oana Roman și de ce i-ar fi cauzat aceasta probleme: „Aveai de suferit foarte mult pentru că ți se luau meritele.”

Ce spune Cornel Păsat despre relația pe care a avut-o cu Oana Roman și de ce i-ar fi cauzat aceasta probleme: „Aveai de suferit foarte mult pentru că ți se luau meritele.”

Au trecut ani de când Oana Roman și Cornel Păsat au fost împreună, însă chiar și acum mai există câteva semne de întrebare cu privire la situația dintre ei.

Oana Roman și dansatorul Cornel Păsat au avut o relație la începutul anilor 2000, iar povestea lor a atras atenția primelor pagini. Deși au trecut peste două decenii de atunci, încă mai există întrebări cu privire la ce a fost dintre ei, mai ales că a auzit de multe ori faptul că ar fi fost câștigat din această relație. Invitat în cadrul podcastului Viața în pași de dans, Cornel Păsat a mărturisit că relația cu Oana l-a afectat pe plan personal și profesional, nicidecum să îl ajute.  „Prin ‘99 am cunoscut-o pe Oana, am început relația cu Oana, bineînțeles, nu vreau să intru foarte mult în amănunte, dar (…) e cu două tăișuri. Știi ce? Am avut câștiguri foarte mari pe mass media, dar nu neapărat câștiguri, pentru că mai mult era scandal, mai mult era defăimare, în urma succesului în loc să primești ce e al cezarului, așa… primeai… (…)  Practic îți punea într-un

cont de umbră toate meritele tale ca artist și le arunca doar în cârca influenței politice sau a influenței persoanei respective. Și îți dai seama că aveai de suferit foarte mult pentru că ți se luau meritele, de multe ori erai pus într-o lumină defavorabilă și în loc de a atrage simpatie, atrăgeai foarte multă antipatie .”, a declarat Cornel Păsat.

Ce spune dansatorul despre oamenii pe care îi avea în jur, în acea perioadă?

Citește și: Cornel Păsat, despre propulsarea pe care a avut-o în urma relației sale cu Oana Roman! Cum i-a afectat imaginea, dar și ce s-a întâmplat cu meritele sale, la acea vreme? "Îți punea într-un con de umbră toate meritele!"

Oana Roman [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „A fost Cornel Păsat iubirea vieții tale?” Oana Roman, declarații neașteptate despre Cornel Păsat! Ce a spus vedeta despre fosta relație pe care a avut-o cu dansatorul

Un alt aspect despre care a discutat Cornel Păsat a fost legat de prieteni și relațiile pe care le avea cu ceilalți în acea perioadă, spunând că a ajuns inclusiv să se întrebe cine este alături de ei doar din interes. „ Era destul de greu pentru că, la un moment dat, sincer, nici nu mai știam cine mi-e prieten și cine nu.   Mulți erau lingușitori și se învârteau în cercurile noastre doar din interes, iar alții pur și simplu ne făceau rău pe față, și aici mă refer la presă, erau foarte duri în exprimare. Striptis-ul la noi nici n-a existat, ca să o lămurim pe asta cu striptis-ul. Ce înseamnă striptis? Striptis înseamnă să apar nude pe scenă, este într-adevăr o meserie foarte complexă și foarte grea, depășește gradul de dansator. De ce? Pentru că un dansator face o coregrafie, deține niște calități, dacă e performer și mai bine, dar se oprește undeva.”, a mai declarat Cornel Păsat, în cadrul aceluiași podcast.

Citește și: Horoscop săptămânal 30 martie – 5 aprilie 2026: Semnul zodiacal care trebuie să aleagă între viața profesională și cea amoroasă- kanald.ro

Citește și: NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult- stirilekanald.ro

Oana Roman [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cornel Păsat, despre situația financiară de când era cu Oana Roman și supărarea vedetei, deoarece el și actuala parteneră au vorbit despre ea: „Ne asumăm cu toții trecutul nostru”

Reacția mamei, înainte ca fiica să fie eutanasiată. Cuvintele ei...

Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul

Ce s-a întâmplat în CULISELE ULTIMULUI CONCERT înainte ca Valentin Sanfira și Codruța Filip să urce pe scenă alături de Marcel Pavel e NEAȘTEPTAT. La ce au putut asista cei prezenți în backstage

Adriana Trandafir a vorbit despre retragerea sa! Ce motiv are actrița? „E altfel de iubire, e altceva. Îmi bate inima mai tare numai când spun.”

Horoscop marți, 31 martie 2026: Semnul zodiacal care aduce un plus de energie pozitivă la locul de muncă, iar șefii îl vor aprecia mai mult

Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro