Ce spune Cătălin Crișan după ce fosta iubită l-a acuzat că ar fi agresat-o. Primele declarații ale artistului. „Nici nu ştiu despre ce este vorba.”

Ce spune Cătălin Crișan după ce fosta iubită l-a acuzat că ar fi agresat-o. Primele declarații ale artistului. „Nici nu ştiu despre ce este vorba.”
Ce spune Cătălin Crișan după ce fosta iubită l-a acuzat că ar fi agresat-o. Primele declarații ale artistului. „Nici nu ştiu despre ce este vorba.”

Cătălin Crișan a reacționat, după ce apropiații fostei sale iubite au spus că acesta ar fi agresat-o. Care a fost răspunsul artistului.

Cătălin Crișan ajuns în mijlocul unor acuzații, deoarece fosta lui iubită ar fi mărturisit că ar fi agresat-o și ar fi dat-o afară din casă, iar toate acestea s-au întâmplat, așa cum spun apropiații, pe fondul consumului de alcool de către artist. Acest scandal ar fi început în urmă cu o lună, iar apropiații celor doi au declarat că artistul ar fi agresat-o și jignit-o pe fosta lui iubită, iar ulterior acesta ar fi încercat să o împace, tocmai pentru ca ea să renunțe la plângerea făcută la poliție.

Și-au mai dat o șansă, însă lucrurile nu au mers spre bine, iar cei doi s-au certat din nou. Acuzațiile cu privire la agresiune au apărut și a doua oară, apoi acesta ar fi dat-o afară din casă, așa cum susține femeia și apropiații. În cadrul unei emisiuni TV, Cătălin Crișan a răspuns pentru prima dată la aceste acuzații.  ”Sunt nişte minciuni, nici nu se pune problema! Doamne fereşte, nici nu ştiu despre ce este vorba.
Nu ştiu nimic, e o aberaţie, o prostie! Eu nu lovesc nici o muscă, ferească Dumnezeu! Au stat prietenii cu noi, ferească Dumnezeu”
, a declarat Cătălin Crișan.

Ce au transmis autoritățile cu privire la plângerea făcută de femeie

Citește și: Cătălin Crișan, despre momentele în care iubita lui l-a fost alături necondiționat, după operația suferită. „Cred că atunci când iubești pe cineva, nu trebuie să aștepți de la el.”

Cătălin Crișan
Cătălin Crișan[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cătălin Crișan, despre problemele de sănătate prin care a trecut, după ce a fost diagnosticat cu dublă hernie. „Nu cred că există dureri mai mari.”

Autoritățile au transmis și un comunicat cu privire la plângerea realizată de femeie, împotriva artistului.La data de 3 aprilie 2025, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 15 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că

ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, la o adresă din Sectorul 4 al Capitalei. Polițiștii s-au deplasat de îndată la locul indicat, unde au luat legătura cu apelanta. Aceasta a relatat că, în urma unui conflict spontan cu partenerul său, în vârstă de 57 de ani, ar fi fost agresată fizic de către acesta. În urma verificărilor, s-a constatat că femeia nu prezenta urme vizibile de violență și nu a solicitat îngrijiri medicale.
Victimei i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2004, respectiv posibilitatea de emitere a unui ordin de protecție extins, însă aceasta a refuzat luarea unei astfel de măsuri. De asemenea, femeia și-a rezervat dreptul de a depune plângere prealabilă. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 15 Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.”
, prevede comunicatul transmis de autorități.

Citește și: S-A AFLAT! Cheloo a fost diagnosticat cu... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Cătălin Crișan
Cătălin Crișan[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cătălin Crișan, despre problemele de sănătate prin care a trecut, după ce a fost diagnosticat cu dublă hernie. „Nu cred că există dureri mai mari.”

Puțini știu cine este și cu ce se ocupă soția lui Ciprian Ciucu. Cristina Simona și primarul Capitalei s-au cunoscut când aveau doar 18 ani

Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are

VIDEO În ziua în care Codruța Filip și-a lansat noua piesă, Valentin Sanfira a făcut un GEST SURPRINZĂTOR... mulți întrebâdu-se dacă a fost doar o coincidență sau un RĂSPUNS SUBTIL: "Există povești care se scriu în tăcere și povești care se..."

VIDEO Calitatea apei în zonele de plajă din România: Unde ne situăm față de vecinii bulgari și restul Europei

Mesajele transmise de actorii turci după moartea actriței Ece Irtem. Colegii de serial au transmis mesaje sfâșietoare: „Ai fost atât de prețioasă și specială”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro