Artista în vârstă de 84 de ani a dezvăluit cu cine locuiește.
La opt luni de la infarctul pe care l-a suferit, Sofia Vicoveanca a dezvăluit cum se simte, dar și ce i-au transmis medicii care au îngrijit-o.
La începutul anului, Sofia Vicoveanca a trecut prin clipe cumplite, după ce a suferit un infarct. Doamna muzicii populare a ajuns de urgență la spital, unde medicii au stabilizat-o, iar după câteva zile, a fost externată.
De câteva luni, Sofia Vicoveanca a ales să locuiască împreună cu fiul său la București și că nu a mai mers la Suceava, acolo unde a locuit în ultimii zeci de ani.
Sofia Vicoveanca
[Sursa foto: Facebook]Citește și: Sofia Vicoveanca, dezvăluiri emoționante despre cum se simte în urma infarctului: „Nu se mănâncă colivă.”
Deși se simte foarte bine, Sofia Vicoveanca a primit un avertisment din partea medicilor. Fiul, nora și nepoatele îi sunt alături în această perioadă și este liniștită pentru că îi vede liniștiți și împliniți.
„Sunt în București la băiat. Sunt așa în trecere și el mai mă ține, pentru că ne avem unul pe altul. A E singura ființă pe care o mai am, pentru că soțul meu a decedat. Nepoțelele deja sunt mari, au serviciu, ne vedem din când în când. Dar e bine, toată lumea e pe picioare și cu sufletul liniștit, asta contează foarte mult. Pentru mine este cea mai mare bogăție, Să-i văd că-s bine și că zâmbesc, și un un zâmbet curat, nu prefăcut. Nu-mi trebuie altă bogăție. El (băiatul) îmi gătește! El, băiatul meu, nu știu dacă știți, este cameraman la Televiziunea Română. Eu sunt mamă de băiat. Mă răsfață! I-am spus: ”Dacă știam că gătești așa de bine, bucătar te făceam. E un om cald, vorbește mama acum, vă dați seama. Acum să văd, nu știu, va trebui să plec la Suceava, dar băiatul zice să mai stau aici. Și apoi nu mi-e rău, iar la Suceava nu plânge nimeni după mine, ca să spun așa. Că apartamentul mă așteaptă, nu am probleme. Florile probabil vor suferi puțin, dar își revin ele”, a spus Sofia Vicoveanca, pentru Spynews.ro.
Sofia Vicoveanca a rărit spectacole, după o carieră de peste 60 ani
Sofia Vicoveanca
Marea doamnă a muzicii populare a ascultat sfatul medicilor ca să nu mai urce atât de des pe scenă.
„Mai am concerte, dar am acum o perioadă…Doctorul mi-a zis că trebuie să am un pic grijă de mine. N-a vrut să-mi spună mai mult, dar eu am ochi de soacră, văd așa. E și vârsta. Și apoi am tot cântat la toată lumea. Am cântat live, eu nu merg pe playback nicăieri. Am fost în Africa, am fost și în Asia. Domnul a fost aproape și a vrut să-mi arate din frumusețile pe care ni le-a lăsat nouă. Și atunci m-am dus și m-am bucurat. Sunt pe picioare, dar o las mai răruț că e mai drăguț. Trebuie să am grijă de mine. Pe cine să aibă grijă? Domnul dă, dar nu bagă în traistă, știți cum e”, a mai zis artista pentru aceeași sursă.