Ce se întâmplă cu anumiți pensionari care urmează să primească mai puțin la pensie? Totul se întâmplă chiar din această lună!

Ce se întâmplă cu anumiți pensionari care urmează să primească mai puțin la pensie? Totul se întâmplă chiar din această lună!
Ce se întâmplă cu anumiți pensionari care urmează să primească mai puțin la pensie? Totul se întâmplă chiar din această lună!

Se pare că o decizie a Guvernului Bolojan este cea care afectează acest aspect al pensiilor.

Vestea bună legată de pensii s-a dat deja chiar dinainte să aibă loc acest început de lună, atunci când vine vorba despre faptul că pensiile nu vor mai avea parte de nicio întârziere. Totul se respectă conform programului stabilit inițial, ținând cont că ziua de 1 august a picat într-o zi de vineri. Astfel, pensionarii se pot aștepta la următorul interval, bineînțeles, în funcție de opțiunea lor, să primească pensia prin postaș sau prin transfer bancar:

  • în intervalul 01-15 ale lunii (pentru cei care au optat pentru plata prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA – postaș)
  • în data de 11 ale lunii pe card (pentru cei care au optat pentru plata prin intermediul băncilor)

Cu toate acestea, o veste bună trebuie să aibă mereu și un strop de realitate, așa că la fel se întâmplă și în cazul pensiilor din această lună august, după ce Guvernul Bolojan a luat decizia ca din această lună, august, să rețină CASS și impozit, pentru pensiile mărite.

Ce se întâmplă cu anumiți pensionari care urmează să primească mai puțin la pensie

Citește și: Președintele României, Nicușor Dan, dovadă de omenie și dedicare față de familie! Ce a făcut acesta, în weekend? „Mai avem puțin, vezi?”

pensie

Citește și: Ce trebuie să știe viitoarele mămici despre concediul de creștere a copilului și care sunt actele pe care trebuie să le depună

Nu toți pensionarii intră în această categorie, însă unii dintre ei urmează să aibă parte de o scădere semnificativă a pensiei, în comparație cu luni trecute, odată cu introducerea CASS. Acesta aspect se aplică strict persoanelor care au o pensie mai mare de suma de 3.000 de lei. Daca până acum, pensionarii plăteau doar impozit de 10% pentru pensiile care depășeau suma de 3.000 lei, de exemplu, un impozit de 100 de lei, pentru pensia de 4.000 de lei și un impozit de 200 de lei, pentru pensia de 5.000 de lei, lucrurile s-au schimbat odată cu această lună, conform newsweek.ro, astfel:

  • pe lângă impozitul de 10%, pensionarii care depășesc suma de 3.000 de lei la pensie, sunt nevoiți să plătească și CASS (contribuții la asigurările de sănătate)
  • CASS reprezintă 10% din 1.000 lei, adică 100 lei (diferența dintre pensie și pragul neimpozabil), din ceea ce depășește această sumă
  • cu alte cuvinte, dacă un pensionar are 4.000 lei, plătește 10% din diferența dintre pensie (4.000 de lei) și pragul menționat anterior (3.000 de lei)

luna



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce trebuie să știe viitoarele mămici despre concediul de creștere a copilului și care sunt actele pe care trebuie să le depună

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop duminică, 1 noiembrie 2026: Zodia care ar putea începe o nouă poveste de dragoste

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro