Ce s-ar putea întâmpla în cazul jurnalistei Ioana Popescu, dacă apropiații refuză să îi ridice trupul de la morgă. Unde ar putea fi înmormântată femeia
Diana Puiu29 septembrie 2025Actualizat: 29 septembrie 2025, 09:26
Ce s-ar putea întâmpla în cazul jurnalistei Ioana Popescu, dacă apropiații refuză să îi ridice trupul de la morgă. Unde ar putea fi înmormântată femeia
Moartea jurnalistei Ioana Popescu la doar 45 de ani a stârnit un val de reacții printre apropiați și foști colegi de breaslă. Aceștia se întreabă ce s-ar putea întâmpla în cazul în care familia nu ridică trupul de la morgă.
Jurnalista Ioana Popescu s-a stins din viață fulgerător la vârsta de 45 de ani, pe data de 21 septembrie 2025, în cadrul Spitalului Sf. Ioan din București. Decesul a fost confirmat de autorități, iar trupul a fost preluat de Institutul Național de Medicină Legală.
În astfel de cazuri, legislația prevede o procedură strictă în ceea ce privește revendicarea cadavrului, astfel că rudele de gradul I au prioritate în a-i ridica trupul și există un termen de 10 zile în care trebuie făcute toate demersurile în vederea eliberării certificatului de deces. În cazul în care nu există o solicitare din partea familiei apropiate, se acordă o perioadă suplimentară de trei săptămâni, timp în care o altă cunoștință se poate ocupa de înmormântare.
Ce s-ar putea întâmpla cu trupul femeii dacă nu este ridicat de familie sau cunoștințe?
În cazul în care nu există o astfel de persoană, responsabilitatea revine autorităților din sectorul unde a avut loc decesul. Dacă se ajunge la asta, atunci trupul va ajunge la groapa comună. Avocatul Adrian Cuculis a făcut declarații în acest sens.
„Dacă familia nu revendică trupul neînsuflețit, atunci el urmează să fie depus, să spunem așa, în administrarea primăriei din sectorul unde a decedat, cu costurile și pe seama primăriei. Dacă cineva la un moment dat va dori să vină să ia certificatul de deces, va fi obligat să plătească contravaloarea sumelor plătite de primărie pentru înhumarea cadavrului. Groapa comună este în cimitir, fiecare parohie are un loc, i se atribuie și ei un loc. Nu ești obligat și nu te poate obliga nimeni să vii să iei cadavrul”, spune avocatul Adrian Cuculis. Și iubitul jurnalistei a făcut câteva declarații după evenimentul tragic. „Am informația oficială de la secția 16 Poliție București, unde am și declarat-o oficial dispărută că a decedat în cadrul Spitalului Sf. Ioan din București în dimineața zilei de 21 septembrie 2025, trupul acesteia poate fi revendicat de către familie, în termen de 10 zile de la deces sau în următoarele 3 săptămâni de către orice cunoștință (informație oficială primită de la INML CAMERA DE GARDĂ – ORELE 20:30).”, a transmis acesta.